Soţia polivalentă: cu amant şi job la videochat

Soţia polivalentă: cu amant şi job la videochat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Telenovelă ratată. Ea: soţie tânără, zglobie, sexy, grijulie şi afectuoasă. El: cu zece ani mai matur (doar în buletin, în realitate părea cu 15), patron cu afaceri imobiliare de succes, bărbat prezentabil cu burtă şi pus deja la încercare de probleme de sănătate. Familia lui n-o înghite pe mai tânăra soţie, iar bănuielile cumnatei şi ale mamei soacre au nevoie de confirmarea detectivilor. Camerele ascunse în vastul apartament al familiei dau în vileag tot. Juna, dis-de-dimineaţă îi serveşte soţului ceiuţul la pat… amestecat cu niscai medicamente. El pleacă ameţit la firmă, ea îşi dă întâlnire cu amantul (adevăratul iubit) mult mai tânăr, dar sărac. El vine seara acasă frânt, juna îi mai dă o porţie de medicamente ascunse în mâncarea cumpărată (pe care mai întâi a plimbat-o prin bucătărie ca să împrăştie mirosul de găteală). Bărbatul cade frânt de-a latul patului şi adoarme tun. Nevasta îşi tufleşte o perucă blondă pe cap, scapă de haine şi se apucă să facă videochat în sufragerie. A doua zi îşi dă întâlnire cu un avocat, cu care pune la cale declararea soţului ca iresponsabil, după ce l-a îndopat cu medicamente vândute pe sub mână de o asistentă dintr-un spital. Juna pleacă apoi la amant, pe care îl surprinde în flagrant cu alta şi iese cu păruială. Culmea, iubitul pleacă după cealaltă femeie, încercând s-o îmbuneze. Nu-i aşa că tot ce v-am povestit era material pentru o telenovelă de cel puţin 50 de episoade? Ei bine, Kanal D le-a înghesuit într-o singură ediţie a emisiunii „Ochii din Umbră”.

* Scandalul. Era previzibilă confruntarea violentă dintre soţ, familie, nevasta adulteră şi… amant. Partea proastă e că s-a supărat şi amantul că face videochat, şi juna era disperată să-l împace… între patru ochi. Că nevasta are un amant mai tânăr, cu care plănuieşte să-şi întemeieze o nouă familie, mai treacă-meargă. Că-l droghează pe soţ cu medicamente care-l pot ucide şi plănuieşte să-l declare nebun, ca să-i ia toată averea, să zicem că mai merge. Dar de ce trebuia să facă şi videochat?

Citit 2221 ori Ultima modificare Joi, 03 Aprilie 2014 15:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.