Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Majoritatea decide într-o societate democratică, nu? Acesta este unul dintre principiile fundamentale ale democraţiei, de care ar trebui, teoretic, să se ţină cont şi la Galaţi. Numai că „majoritatea” noastră, se pare, nu este aceeaşi cu „majoritatea” politicienilor ori conducătorilor noştri. Iar un exemplu clar în acest sens îl constituie chiar cazul noului vas-restaurant care-şi va face apariţia la malul Dunării, mai precis locul în care urmează a fi amplasată ambarcaţiunea. S-a gândit vreunul dintre politicienii noştri cu putere de decizie, din 2009 încoace, că zona din dreptul scărilor de la Elice ar trebui să rămână neatinsă? Sau că ar trebui, mai degrabă, să rămână „rezervată” locuitorilor Galaţiului ori turiştilor, care, de fiecare dată, se opresc chiar în acel loc pentru a admira una dintre puţinele privelişti superbe din acest oraş gri şi prăfuit? Reacţia zecilor de gălăţeni ar trebui să le dea de gândit autorităţilor, care merită din plin o bilă neagră pentru că au pus mai presus alte interese decât cele ale cetăţenilor pe care, teoretic, ar trebui să-i reprezinte!
Bilă albă soţilor Ghiniţa şi Ionel Boza (învăţători), dar şi elevilor acestora, care aduc în fiecare an, de Florii, zâmbete pe chipurile bătrânilor cazaţi la Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Citit 9686 ori Ultima modificare Duminică, 13 Aprilie 2014 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.