Ce mi-e decolteul, ce mi-s bikinii?

Ce mi-e decolteul, ce mi-s bikinii?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* D’ale femeilor. Mă prăpădesc, nu alta, după noua reclamă în care duduile aşezate pe "tron" sar ca apucatele şi părăsesc încăperea în care până şi regele simte nevoia să fie singur, cu chiloţii în vine, ţopăind şi chiuind de bucurie. Sincer, prima dată m-am gândit că-i vreo reclamă la un test de sarcină, din moment ce toate protagonistele euforice ale spotului publicitar îşi încep acţiunea aşezate pe closet. Numai că un test de sarcină fie el pozitiv sau negativ, tot îţi dă răgazul să-ţi tragi nădragii pe tine, ba să mai tragi şi apa la WC după, dacă eşti om civilizat. Nici vorbă de aşa ceva! Femeile cu pricina se manifestă euforic pentru că vor pleca în excursie peste Ocean, iar biletul de călătorie era chiar în produsul de igienă intimă feminină pe care îl foloseau! Un bilet câştigător la loto nu puteau să pună? Poate ar fi fost entuziasmaţi şi partenerii doamnelor când sunt trimişi lunar să cumpere absorbante!

* Accesoriu inedit. Cu scuzele de rigoare, dar aşa s-a potrivit, rămânem tot în zona igienei intime feminine. Două zile la rând, şi sâmbătă, şi duminică, „Poveştirile” Acasă Tv şi „Paparazzii” Kanal D m-au bombardat cu aceeaşi ştire mondenă: cântăreaţa Ruby şi-a „accesorizat” ţinuta albă, transparentă, purtată la un eveniment muzical cu ştaif, cu un… tampon. Nu, nu pentru că s-a uitat prea mult la Lady Gaga, deşi cred că ideea i-ar surâde şi divei cu rochie din hălci de carne. Ruby avea în sân un tampon, numai că acesta a alunecat pe sub balenele sutienului, ajungând în zona toracică, perfect vizibil prin dantela albă a corsajului. Sinceră şi amuzată, vedeta a recunoscut că bunica ei a învăţat-o să-şi păstreze lucrurile în sân, inclusiv banii. Deci care-a fost problema? Până la urmă, dacă avem în vedere cât de mică a devenit distanţa dintre decolteu şi bikinii (adesea decolteul se termină la intrarea în ei), şi marile dileme dacă vedetele mai poartă sau nu chiloţi la evenimente publice, nu e de mirare că tampoanele ajung să-şi facă loc prin sutiene.

Citit 1525 ori Ultima modificare Luni, 14 Aprilie 2014 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.