Moto: "Era odată ca niciodată/ şi avea mâinile murdare de pâine!" (Iolanda Cremene)
Tata măsoară drumul pân-acasă
cu lumânarea ochilor de lup...
lemne de foc întârziat apasă
(înspre genunchi) clavicule de cub!
În urma lui, pădurea se descalţă,
cu tot cu lupi s-apropie de sat...
scade lungimea firului de aţă
şi creşte frunza lemnului tăiat!
Curând, n-o să mai vină dimineaţă,
iar focul se va stinge pe cuvânt...
şi tata, şi copacii se înalţă
(încet) spre cer, cu ochii în pământ!
Tristeţi de lup se spânzură de ploaie,
inele oxidează pe butuci...
în ascuţit unghi cubul se îndoaie
sub greutatea lemnelor de cruci!
