Necontrolatul Bănică Jr. şi chiloţii cu elice

Necontrolatul Bănică Jr. şi chiloţii cu elice
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Factorul P…eţ. Scuze pentru limbajul licenţios, dar înainte să fiu pusă la stâlpul infamiei precizez că există un roman scris de Alexandru Vakulovski având acest jargon drept titlu, desigur, fără Factor. Pentru că X Factor tocmai a început la Antena 1, iar primul lucru pe care l-am aflat a fost cum spun, în limbaj… neconvenţional fraţii noştri de peste Prut la „mişto” sau „fain”. Scena s-a petrecut la începutul emisiunii, când Bănică Jr., sobru ca un diriginte, voia să spună că-i place prestaţia unei concurente din Basarabia. Cum „mişto” nu se potrivea, „fain” nici atât, a întrebat cum se zice la Chişinău când îţi place mult ceva. Delia ştia răspunsul şi, după ce s-a codit că nu-i de spus la televizor, a eliberat, totuşi „p…eţ”-ul. Susţinătoarele concurentei au confirmat termenul şi, ca nişte „şcoleri” care învaţă un cuvânt nou, Răzvan şi Dani l-au repetat, ca să le intre bine-n cap.

* Talentul nu decolează. Desigur, fără chiloţi cu elice, de asta m-am convins tot la X Factor, privind-o pe Hannah Montana de România: din rochiţica ei minijupă şi mulată, era gri pe spate şi bătută-n paiete argintii în faţă, se înălţau cupele şi bretelele roz strălucitor ale sutienului şi coborau ciorapii negri, asortaţi cu o pereche de pantofi strălucitori. „Tu ai nişte ciorapi care trebuia să aibă portjartier, dar n-au”, a cerut precizări Bănică. Juna s-a grăbit să spună că sunt „ciorapi de efect”. „Sunt ciorapi de efect, cum există şi chiloţii cu elice, pe care presupun că nu-i ai la tine”, a tras concluzia Juniorul. Fără să sesizeze ironia, concurenta s-a dezlănţuit într-un dans tribal-senzual „Stinge lumina!”, care-a lăsat-o şi fără (bruma de) voce. „Dacă aveai inspiraţia să iei acei chiloţii cu elice, eu vedeam finalul acestui show cum a plecat Michael Jackson: peste capetele operatorilor, ne făceai cu ochiul şi se stingea lumina!”, a tras concluzia Juniorul, eliminând-o din concurs. Pe acelaşi Bănică l-am văzut aruncând-şi scaunul în public. O reacţie necontrolată, care putea sparge capete. Dar despre asta vă spun mâine…

CITEŞTE ŞI: Dansuri virginale în travesti

Citit 2783 ori Ultima modificare Luni, 22 Septembrie 2014 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.