Nud artistic sau „pornăciune”? Bote ştie!

Nud artistic sau „pornăciune”? Bote ştie!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Să-nceapă scandalul! Ce cale de promovare mai bună există pe meleagurile noastre băştinaşe decât scandalul?! Mai ales legat de o emisiune care debutează chiar sâmbătă, la Kanal D: "Supermodels by Cătălin Botezatu". Pe scurt, Bote va face acelaşi lucru pe care l-a făcut şi la Antena 1, cu „Next Top Model”, cu deosebirea că, de această dată, în cursă nu sunt doar manechin(uit)e, ci şi manechin(uiţ)i. Şi pentru că tocmai au „scăpat” nişte poze în care personajele erau goi/goale-puşcă, a ieşit tam-tam că, vezi Doamne, Botezatu face „show porno”. Ca atare, la ceas de seară, Bote s-a prezentat la WowBiz cu lămuriri. „A poza nud este o chestie care se întâmplă de zeci, de sute de ani de zile. Oare Rubens când a pictat formele acelea rubensiene, femeia aceea nu era nud? Există o mare discrepanţă, un hău imens între arta fashionului şi a pozei nud şi pornografie. Ei ştiu ce înseamnă pornografie? Dânsa într-însa, scuzaţi-mi expresia! Acesta este fashion adevărat! Modelele din Supermodels nu o fac pentru bani, ci pentru un contract pentru o agenţie de modelling la Paris, nu e nimic pornografic! Fetele trebuie să uite de orice inhibiţie. Echipa cu care lucrează nici nu are timp să le privească!”, explica designerul cu avânt.

* Să ne-aruncăm în mare! La minus zece grade! O provocare mai mare decât aceea de a poza nud, în formaţie mixtă – fete băieţi, a fost să reziste la cele minus zece grade cât arăta mercurul din termometru, cu o senzaţie de frig acutizată de vântul care bătea, şi de valurile Mării Negre, reci ca gheaţa, care le scăldau picioarele! Din imaginile difuzate de Kanal D, singurul care a protestat a fost un superb cal alb, care nu simţea nevoia să facă o baie în mare, nici măcar de dragul unor fotografii fashion. „Calul o luase razna! Era cam pervers”, a remarcat în stilul grosier obişnuit amfitrionul WowBiz, Mădălin Ionescu. Bote a opinat că o fi fost, sărmanul, complexat din cauza băieţilor goi. Dar important este că toată lumea a trecut cu bine peste şedinţa foto, inclusiv modelul cabalin!


Citeşte şi: Regina silicoanelor şi stăpânul păpădiilor

Citit 2819 ori Ultima modificare Joi, 05 Februarie 2015 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.