Te salut, prietene de pe bulevardul Libertăţii,
unde am stat şi eu, pe unde am mers şi eu
şi am învăţat că „niciodată” nu-i „nici o dată”,
ci un fel de „continuu”, un fel de „mereu”
privit dinspre partea cealaltă a sufletului tău,
când partea aceasta se face partea cealaltă
şi când toate sunt înalte, adânci, sacerdotale:
şi la greu, dar şi la uşor, şi la bine, dar şi la rău,
şi la câştig, şi la pagubă, şi la deal, şi la vale!
Te salut, prietene din grădina şi din ograda
unde am stat şi eu, şi de unde am cules şi eu
numai stele perpendiculare... şi numai poame
dulci şi bune cum sufletele apropiaţilor tăi,
numai vorbe calde cum ale lui Dumnezeu,
numai cuvinte potrivite pentru sete şi foame,
numai şi numai linişte pentru cele patru odăi
ale inimii mele, ale inimii tale, ale inimii cui
ştie şi crede că aici nu-i nicicând al Nimănui!