Ura şi... înapoi la închisoare

Ura şi... înapoi la închisoare
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Becali, Copos, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu ar putea fi ultimii foşti puşcăriaşi-scriitori care au beneficiat de drepturile legii ce le-a permis să-şi reducă pedeapsa dacă scriu cărţi după gratii. Dacă ancheta deschisă de DNA va conduce la condamnarea celor care i-ar fi favorizat să scrie aceste cărţi, ei s-ar putea întoarce la închisoare. Ei, na, asta da ştire bombă! Cine mai are nevoie de Borcea şi de cei şapte copii ai săi sau de Valentina Pelinel şi poveştile ei de amor din tinereţe, pe birou sau prin alte părţi, când primeşti asemenea veşti?

* “Potrivit procesului-verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie eliberate condiţionat. Dintr-o notă întocmită de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi din datele existente în spaţiul public, rezultă indicii că, în realitate, aceste condiţii nu erau îndeplinite, iar prin faptele săvârşite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate”, arată DNA, într-un comunicat de presă. Ei, aş, şi eu care chiar credeam că ăştia au scris cărţile alea. Başca, chiar voiam să cumpăr câteva, să le citesc. Mai ales pe ale lui Penescu şi Dan Diaconescu, că sunt jurnalistice. Chiar şi George Copos avea un subiect interesant şi eu chiar credeam că l-a ticluit el, pe patul de fier din celula aia de doi pe doi. Măcar Becali a fost sincer, a zis că el e co-autor la cărţile alea senzaţionale. Ce, unul scrie, el se semnează, scriitorul ia banul şi la revedere, el se alege cu reducerea pedepsei. Ia uite, dom'le, vine DNA-ul să zică acum cine, ce, cum şi cât a scris. Dacă oamenii au potenţă.... mentală, de ce nu? La urma urmei, chiar şi Mircea Cărtărescu a declarat că ar vrea să ajungă după gratii, ca să mai scrie nişte cărţi. Poate are şanse mai mari la Nobel, mai ştiţi?

Citit 1430 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Ianuarie 2016 16:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.