Trăistariu are un vis... să câştige şi el ceva

Trăistariu are un vis... să câştige şi el ceva
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* În seria glumelor bune de început de an se înscrie şi declaraţia lui Mihai Trăistariu, care îşi doreşte să câştige Eurovisionul. Zic glumă nu pentru că omul n-ar avea voce, ci pentru că Eurovisionul e altceva acum, faţă de ce era pe vremea lui. În altă ordine de idei, nu ştiu câţi bărbaţi din România mai au vocea lui Trăistariu, care şi cu păr şi fără păr, şi cu şosetă în chiloţi şi fără, atinge nişte note înalte la care mulţi playbackeri doar visează. Dar, iată, pe larg, ce a spus cântăreţul. "Participarea mea la Eurovision în acest an e sigură. M-am mobilizat cu toate forţele şi merg înainte. Din septembrie 2015, pregătesc piesa în engleză „Paradisio”, compusă de mine, Robby G. şi Dumi Pădure, de zece ori mai bună decât „Tornero”, pentru care am filmat deja videoclipul. Am vrut să mă înscriu în fiecare an la Eurovision, dar am aşteptat zece ani această melodie „bombă”. Într-un an mi-au fost propuse peste 100 de piese, mai multe din străinătate, dar niciuna „wow!”, care să-mi pună în evidenţă glasul cu triluri şi să fie ritmată".

* Stai aşa, să mă dumiresc. Cu "Tornero", Trăistariu a luat locul trei la Eurovision. Dacă piesa asta e de zece ori mai bună, el o să fie premiat la o categorie specială sau cum? Oricum, obsesia câştigării e mare, aşa că omul a băgat bani serioşi în proiect. "Am trecut de 25.000 de euro, dar nu cred că e relevant... Sunt capabil să-mi vând şi casa, numai să câştig Eurovision. Ruslana (din Ucraina - n.r.), de exemplu, când a câştigat, şi-a vândut locuinţa să poată investi în promovare. Bine, nu e cazul meu, dar, dacă trebuie, faci toate sacrificiile". Oare mai are bani de implanturi, după aia?

* "M-am jucat cu zodiacul european şi chinezesc, iar la Săgetător şi la Dragon se spune că 2016 e anul meu. O dată la 12 ani revine un an favorabil carierei, când vei fi în vârf, indiferent de bariere. M-a influenţat puţin. În plus, am şi visat prin toamnă că am câştigat Eurovisionul. Aceste semne m-au mobilizat şi m-au încurajat". Eh, dacă zodiacul şi visele "zice", atunci succes, Mihai!

Citit 1144 ori Ultima modificare Marți, 12 Ianuarie 2016 15:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.