Ionescianul Mădălin şi ale sale femei...

Ionescianul Mădălin şi ale sale femei...
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Numai în pielea lui Mădălin Ionescu să nu fi fost marţi seara, la Wowbiz. Pe nepusă masă, în platou a apărut nevastă-sa, Cristina Şişcanu (nu ştiu încă de ce nu o cheamă Ionescu), să îl tragă un pic de urechi, că s-a cam luat în tandreţuri cu cântăreaţa Corina, invitata de luni seara. "Toata ziua m-am gândit şi am analizat situaţia. Când am văzut aseară imaginile, nu prea am ştiut cum să reacţionez cu mine însumi.  Poate, în alte cupluri, lucrurile acestea sunt normale sau se trec cu vederea, dar eu ştiam că trăim o altfel de poveste de dragoste şi mi s-a părut că nu ai impus aseară o barieră. Eu nu pot să mint. Partea cu melodia şi dansul nu am văzut-o. Sunt şocată, nu ştiu cum să reacţionez. M-a sunat foarte multă lume din presă, nu am răspuns, aşa că iniţial am crezut că e o exagerare. Ceea ce văd în pauzele de publicitate mă şochează. Nu vreau să comentez atitudinea Corinei, mi s-a părut că nu ai impus restricţii, ai pus întrebări despre sex", a spus Cristina Şişcanu. Şi, ca să fie treaba completă, a mai turnat şi Corina gaz pe foc, că, na, aşa-s doamnele din showbiz. Norocul lui Mădălin că a fost doar o farsă, pusă la cale de nevastă-sa, invitată şi oamenii din platou. Că, altfel, parcă văd că dormea pe preş vreo două luni, aşa. Deh, cu moldovencele nu te pui!

* Voi ştiţi că Ioana Tufaru e gata să îşi boteze copilul? Nici nu au trecut decât vreo şase luni de la naştere, aşa că totul e în regulă. Deh, e mai important să strângi bani pentru rochie, salon, pantofi, etc, etc, şi să mai găseşti şi nişte naşi potenţi... financiar. Că doar nu o să crească nepotul Andei Călugăreanu într-o familie de săraci. Nici măcar Mădălin Ionescu, cel care a invitat-o de atâtea ori în platoul lui, nici Măruţă, care a încercat să îi găsească de muncă, nu au reuşit să îi aşeze treburile aşa bine. Ehee, mâna de femeie se vede peste tot. Şi podoaba capilară, că înainte de botez vrea să se vopsească. Brunetă, Ioana Tufaru. Să nu mai zică lumea că e.... blondă!

Citit 1270 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iunie 2016 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.