TV MANIA - Viaţa Liberă Galaţi

Cu Maitreyi în Patul lui Procust

Scris de Luni, 28 August 2017
* Poliţist sau infractor? Mai bine poliţist infractor. „După ce pleca Moş Costache de la Agripina veneau mulţi alţii pe la ea şi toţi plecau mulţumiţi”, a fost una dintre perlele nevinovate rămase în istoria Bacalaureatului. Mai nou, candidaţii celei de-a doua sesiuni de bac rescriu literatura română: “Liviu Rebreanu…

Matematica şi stilul vestimentar nu sunt pentru papparazzi

Scris de Sâmbătă, 26 August 2017
* Două lucruri am să vă zic azi. Primul, jurnaliştii care colaborează cu revistele de scandal nu se prea pricep la stil, dar se dau mari experţi. Nu de alta, dar la cum a vorbit un domn, Ovidiu Buta, despre vestimentaţia doamnei Carmen Iohannis la întâlnirea cu preşedintele Franţei şi…

"Pornohaci" vrea să redevină "Pomohaci"

Scris de Vineri, 25 August 2017
* Părintele-lăutar Cristian Pomohaci îşi doreşte să îmbrace iarăşi haina preoţească şi a contestat, astfel, decizia prin care a fost exclus din sânul bisericii. "A fost o înscenare, nu poate să dovedească nimeni că am făcut sex", a zis fostul preot din Moşuni. Eh, e drept, nu poate dovedi nimeni,…

Maneliştii şi geografia, ca baba şi... pistolul

Scris de Joi, 24 August 2017
* După ce l-a dus suficient de bine mintea să îşi dea seama că nevasta nu vrea decât bani de la el, nu şi o familie, Nicolae Guţă a cântat într-un oraş care... nu există. Manelistul a anunţat că se duce să cânte la "Cavăntri", oraş din Marea Britanie. Deh,…

Fostul principe s-a cuminţit... degeaba

Scris de Miercuri, 23 August 2017
* Luni, biroul de presă al Casei Regale a României a emis un comunicat prin care se anunţa că regele Mihai I a luat act de decizia nepotului său, Nicolae Bedforth-Mills, de a se căsători, dar a anunţat că nu îl va primi înapoi în lista de succesiune. Ghinion, vorba…

Politica nu se face în costum de baie

Scris de Marți, 22 August 2017
* După ce, mai toată vara, Elena Udrea a fost ocupată cu denigrarea instituţiilor de control (DIICOT şi DNA) pentru implicarea ei în toate dosarele posibile, doar-doar de o vor prinde şi o vor trimite la beciul domnesc, fosta ministră a turismului s-a dus să se relaxeze. E drept, după…

Suferinţele amoroase ale lui Guţă se întorc

Scris de Luni, 21 August 2017
Aşa-i că vă era dor să îl auziţi pe Nicolae Guţă cum se plânge că nu are noroc în dragoste? Să îl vedeţi pe la Kanal D, prins între Beyonce de România şi alte trei femei care îl râvnesc pe, citez, "turbo-sistem"? Ei bine, aşteptarea a luat sfârşit, iar manelistul…

Nu poate lipsi maneaua din... post

Scris de Sâmbătă, 19 August 2017
* După ce, în trecut, hituri precum "Ai se eu ti pego" al lui Michel Telo au fost transformate rapid în manea de către cântăreţii autohtoni, de data asta observăm o uşoară întârziere. Vorbim, mai exact, de piesa "Despacito", care de curând a devenit cea mai vizionată din istoria site-ului…

Ia, mamă, lapte de la sân

Scris de Vineri, 18 August 2017
* Viorica de la Clejani s-a dat iar în spectacol la Kanal D. Invitată la una dintre emisiunile postului, artista s-a lăudat cu faptul că nu se grăbeşte să îşi înţarce copiii. ”În primul rând, eu vreau să fac un anunţ: eu nici acum nu l-am înţărcat pe anume bebeluşul…

Căsnicia schimbă... ideologia

Scris de Joi, 17 August 2017
* Ştire mare, ştire! Fosta dansatoare a Deliei, Andreea Popescu, a anunţat că îi pare tare rău acum că are vreo nouă tatuaje. Fata s-a lăsat de dans în pantaloni mai scurţi decât boxerii, s-a măritat şi s-a făcut fată de casă. Acum, în loc de piese vestimentare minuscule, fata…

Cum s-o ia, ca pe un compliment sau ca pe o jignire?

Scris de Miercuri, 16 August 2017
* La finalul săptămânii trecute, Cristian Boureanu a fost eliberat din arest, unde ajunsese după ce lovise un poliţist în moalele... alea de fac copii. La poarta penitenciarului erau zeci de reporteri, dornici să scoată o declaraţie lacrimogenă de la fostul deputat cu apucături de ninja, dar şi iubita acestuia,…

Maria cea Rea din Galaţi, părăsită în Thailanda

Scris de Marți, 15 August 2017
„Ce mai vrei de la ea?” - „Sex! Hă-hă-hă!”, a venit răspunsul grohăitor al celui mai primitiv, ca să nu spun mârlan, dintre concurenţii care şi-au testat relaţia pe „Temptation Island - Insula Iubirii”, la Antena 1. La polul opus se află perechea gălăţeană Maria şi Cosmin, care au părăsit…

Întâi dive sexy, pe urmă sclave în mizerie

Scris de Luni, 14 August 2017
* All-inclusiv sau exclusiv? Satâre, macete, fierăstraie şi coase, o mască neagră asortată cu o pelerină... cum aţi reacţiona dacă, la ceas târziu de noapte, aţi descoperi toate aceste obiecte ascuţite şi tăioase într-o cameră a găzdoiului despre care ştiţi că e administrator de cimitir?Sinistru! De o asemenea experienţă de…

"Urzeala scaunelor", între Coreea de Nord şi SUA

Scris de Sâmbătă, 12 August 2017
* Da, ştiu, de regulă vorbim în rubrica asta despre femei aproape dezbrăcate, scandaluri între manelişti, emisiuni de genul "Mireasă pentru Fiul Meu" şi "Insula Ispitelor". Dar astăzi o să vorbim despre o tragicomedie, pentru că asta îmi pare să fie scandalul din ultima perioadă dintre SUA şi Coreea de…

Viaţa fără miliardari la beciul domnesc e bună

Scris de Vineri, 11 August 2017
* O mai ţine minte cineva pe Iuliana Luciu? E varianta mai tânără a Nicoletei Luciu, sora mult mai celebră. Şi asta pentru că pe ambele le-a înzestrat mama natură cu frumuseţe şi ambele şi-au cam bătut joc, o perioadă, de ea. Acum, măcar Nicoleta Luciu a fost cântăreaţă, iepuraş…

Tupeu bărbătesc: cu nevasta şi amanta la plajă

Scris de Joi, 10 August 2017
Cine l-a învineţit pe Nasty? Brigitte, titulara de (contr)act de căsnicie cu Ilie Năstase tocmai se răsfăţa cu un mesaj fesier pe plajă la Mamaia - că şi silicoanele pidosnice au nevoie de relaxare, nu-i aşa?! - când ghici cine trece ca o felină la doi paşi de nasul ei?…

Un ciocălău pentru Anda Adam

Scris de Miercuri, 09 August 2017
Cotor sau cocean? "Anda Adam, atacată pe scenă! Viaţa i-a fost pusă în pericol", aşa suna ştirea Antenei Stars care m-a băgat în sperieţi, nu alta! Îmi şi treceau prin minte scene violente, ameninţări cu pistolul sau cuţitul, descinderi de mascaţi sau intervenţia salvatoare a unui bodyguard. Las scenariile în…

Tratează-ne cu fundul, Mihaela!

Scris de Marți, 08 August 2017
48 de sexy-primăveri. Cărui bărbat din lumea asta i-ar plăcea ca iubita să-l trateze cu posteriorul? Ei bine, pe austriacul Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu nu ezită să-l trateze cu rotunjimile dosului ei de divă, iar paraşutistul abia aşteaptă. De la ce m-am luat?! De la fotografia postată de Felix pe…

Aluzii sexuale cu nuci de cocos

Scris de Luni, 07 August 2017
* "Am lins-o pe toată", s-a lăudat Oana Lis, despre ultima ei ispravă. Şi, dacă o ştiţi şi voi aşa cum o ştiu eu, cu pasiuni deloc ascunse pentru bărbaţi deloc tineri, e foarte uşor să vă zboare mintea la tâmpenii. Mă mir cum de Viorel Lis nu s-a apucat…

Şi cu dânsa-ntrânsa, şi dat afară din casă

Scris de Sâmbătă, 05 August 2017
* Corul de bocitoare al lui Cristian Pomohaci, preotul acuzat de propuneri indecente făcute unui minor, are un nou motiv să urle. După ce a fost dezbrăcat de haina preoţească, Pomohaci trebuie să îşi strângă repede şi bagajul şi să elibereze casa. Cum de ce? Păi e casă parohială, ceea…

În unele ţări, sexul te bagă la închisoare

Scris de Vineri, 04 August 2017
* O ştire mi-a atras atenţia zilele trecute. O româncă va fi închisă pentru o lună de zile şi, ulterior, deportată din Dubai, după ce a întreţinut relaţii sexuale ilegale pe un iaht şi ar fi încercat apoi să avorteze. De ce ilegal, v-aţi gândi voi? Şi eu m-am gândit,…

Şi grăsuţele merită un loc pe podium

Scris de Joi, 03 August 2017
* Adela Lupşe, fata care acum câţiva ani ne teroriza în emisiunile alea de la miezul nopţii cu replica "Să sune telefonul, vreau să sune telefonul acum!", s-a apucat de modeling. Asta în condiţiile în care nu se încadrează aproape deloc în aşa-zisele standarde ale lumii modei. Dar ei nu-i…

Bancurile dăunează grav... sănătăţii

Scris de Miercuri, 02 August 2017
* Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat pentru ştirile ProTv că o va da afară pe directoarea Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani. Motivul? Păi, în loc să caute soluţii pentru vaccinarea tuturor copiilor din judeţ, doamna în cauză stă la birou şi postează bancuri. Bancuri şi citate celebre, că doar…

Insula iubirii fără chiloţi

Scris de Marți, 01 August 2017
* Să fie sex! Pardon, "Insula Iubirii" fără prejudecăţi voiam să spun, pentru pudicii care nu (recunosc că) urmăresc reality-show-ul exotico-amoros al Antenei 1. Iată, de pildă, seara trecută, inocenta Bianca şi ispititorul Sorin au trăit prima noapte de dragoste… ăăăă biblică în Thailanda! S-au iubit asumat, dezlănţuiţi, făcând parcă…
Pagina 76 din 132