Danube Rock Festival nu s-a încheiat încă
Foto: Iulia Kelt

Danube Rock Festival nu s-a încheiat încă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Doar 16 din cele 18 trupe programate să cânte la Danube Rock Festival au urcat pe scenă. Din cauza furtunii, în prima seară de festival organizatorii au fost nevoiţi să întrerupă reprezentaţiile.

"Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (cod roşu de furtuni şi ploi), prima zi a Festivalului Danube Rock a fost întreruptă atât pentru siguranţa spectatorilor, cât şi a trupelor participante. Ploua foarte tare pe scenă şi exista pericolul ca artiştii să se electrocuteze în timp ce cântau. Am discutat cu membrii trupelor care nu au concertat pe 15 iunie, Alex Calancea Band & Guz-Lupii şi O.C.S., care ne-au asigurat că vor veni pentru un concert la Galaţi, în Grădina de vară "Leonard". Nu ştim încă în ce zile vor fi reprogramate concertele, dar vom anunţa publicul din timp", ne-a declarat directorul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", Teodor Niţă.

Acesta mai spune că, în fiecare seară de festival, s-au bucurat de atmosfera incendiară de pe Stadionul Dunărea peste 3.000 de spectatori.  

Cum a fost, vă puteţi face o idee şi din fotografiile alăturate. Cum se simte rock-ul în festival, nu puteţi afla decât participând la următoarea ediţie. Şi, desigur, neratând concertul trupelor Alex Calancea Band & Guz-Lupii şi O.C.S., cu a cărui reprogramare vă vom ţine la curent.

Foto: Iulia Kelt

Foto: Roxana Artene Penciu

Citit 5862 ori Ultima modificare Joi, 21 Iunie 2018 02:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.