Poveşti în paşi de dans cu Momo Peter Sanno

Poveşti în paşi de dans cu Momo Peter Sanno
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Dansatorul de origine gălăţeană Momo Peter Sanno va fi din nou prezent în oraşul de la Dunăre, miercuri, 6 martie, începând cu ora 19,00, la Muzeul de Artă Vizuală, pentru a le oferi un dar de început de primăvară tuturor celor amatori de ritm şi mişcare.

În urmă cu un an, Momo a prezentat publicului gălăţean spectacolul "How about love?", o poveste de iubire derulată în paşi de dans. Călătoriile artistului au continuat cu noi trăiri, experienţe şi emoţii, pe care ni le va împărtăși miercuri, în spectacolul "Journeys".

Momo Peter Sanno a studiat dans clasic la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi la Liceul de Coregrafie "Floria Capsali” din Bucureşti, absolvind apoi Academia de Dans "John Cranko” din Stuttgart, Germania. Dansator profesionist, coregraf, regizor de mişcare scenică, profesor, Momo Sanno a făcut parte din mai multe companii de dans din SUA, Brazilia, Jamaica, Germania, Olanda, Haiti. Trăieşte şi lucrează în Berlin şi în Bucureşti.

"Călătoria, un drum cu final mereu neaşteptat. Aici timpul îşi pierde măsura. Liniile care, pentru o bucată de vreme, au definit cărarea, se topesc, iar bătăile inimii cresc. Un spectacol de dans şi de poveşti", îşi  îmbie fanii Momo Peter Sanno.

Accesul la spectacol se face în limita locurilor disponibile, biletele putând fi achiziţionate de la casa de bilete a muzeului, începând de luni, 4 martie. Preţul bilet este de 25 de lei.

Citit 2951 ori Ultima modificare Duminică, 03 Martie 2019 23:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.