Alina Eremia, în concert la Galaţi

Alina Eremia, în concert la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Alina Eremia va susţine un concert vineri, 29 martie, începând cu ora 23,55, în Union Jack Studio. Artista şi-a început cariera solo cu melodia „With or Without You”, urmând să cunoască succesul în aprilie 2013. „Tu eşti vara mea”, compusă de Adrian Sînă, a fost difuzată toată vara non-stop pe radiourile importante româneşti, refrenul ei fiind fredonat de mii de tineri. În mai puţin de două săptămâni a strâns un milion de vizualizări pe Youtube. Au urmat „În dreapta ta” cu Vescan şi „Cum se face”, single-uri ce s-au bucurat de un succes care depăşeşte cu mult „Tu eşti vara mea”. Alina Eremia a mai înregistrat melodiile „Cum se face” şi „Când luminile se sting”, în anul 2014, iar în 2015 „Played You”. Anul  2018 a însemnat un alt hit, „Tatuaj”. care are parte şi de un clip plin de senzualitate.

Preţul biletului este de 50 de lei.

Citit 3297 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Martie 2019 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.