"De mână cu tine", la Teatrul "Gulliver"

"De mână cu tine", la Teatrul "Gulliver"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"De mână cu tine" este spectacolul Teatrului "Gulliver" care se va juca în această duminică, la sala Studio a Teatrului Dramatic, de la ora 10,30. Este un spectacol aparte, ce se adresează copiilor cu vârste foarte mici, prima producție a Teatrului "Gulliver" ce face parte din programul Educaţia timpurie - pentru copii între 0-3 ani. Reprezintă primul pas al copilului în lumea teatrului, unde, înainte de a înţelege, va simţi experienţa directă a muzicii, dansului, culorii, cultivându-și sensibilitatea, gustul, interesul pentru frumos. Regia artistică şi întregul concept al instalaţiei care constituie decorul spectacolului poartă semnătura Danielei Andrei, iar realizarea acestuia se datorează arhitectului Adrian Adam. Scenariul, special gândit pentru copiii de 0-3 ani, îi aparţine lui Carmen Palcu Adam. Muzica originală, compusă de Radu Mihalache, conferă o nuanță suavă întregului ansamblu, ce prinde viață cu ajutorul actorilor Ramona Păuc și Andrei Dombrovschi, a căror mișcare scenică a fost atent lucrată, sub îndrumarea tinerei coregrafe Andra Burcă. Preţul biletelor este 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Citit 3259 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iulie 2021 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.