Poliţiştii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. Astfel, pe 7 aprilie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean din Republica Moldova. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism ...
* Terapie. "Doamna Mureșan, copiii învață de mici rugăciunea «Înger, îngerașul meu», însă ca adulți sunt puțini cei care o mai spun. Cum pot oamenii să ceară ajutorul îngerilor?", a fost una dintre cele "40 de întrebări" pe care Denise Rifai i le-a adresat Ritei Mureșan. "Simplu! Este ca o rugăciune! Știu că pare ciudat, dar să știi că poți să le ceri îngerilor inclusiv locul de parcare! Adică ei sunt atât de dornici să ne ajute, încât sunt pe categorii special ...
Remember. Maria, principesă de Hohenzollern (1870-1874)
Marți, 09 Aprilie 2024 11:28 | Publicat în MAGAZIN
Maria, principesă de Hohenzollern, s-a născut pe 8 septembrie 1870, la București. Maria a fost unicul copil al Regelui Carol I al României şi al soţiei sale, Regina Elisabeta. Prima prinţesă a României a fost un copil considerat precoce din punct de vedere intelectual. Prințesa nu putea moşteni tronul din cauza legii salice, care le interzicea femeilor acest lucru, însă primul moştenitor masculin ar fi urmat să preia tronul. Pe 24 martie 1874, cu o săptămână înainte de Paşte ...
Oameni de seamă. Hugh Hefner, fondatorul revistei "Playboy"
Marți, 09 Aprilie 2024 11:29 | Publicat în MAGAZIN
Hugh Hefner s-a născut pe 9 aprilie 1926, la Chicago, Illinois, SUA.A fost fondatorul și directorul principal al Playboy Enterprises, compania care publică cea mai cunoscută revistă din lume. Publicația l-a făcut multimilionar, valoarea sa netă în momentul morții sale ajungând la peste 43 milioane de dolari.În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a lucrat pentru un ziar militar al armatei americane, din 1944 până în 1946. După război, a absolvit Universitatea Illinois, lu ...
Târg educaţional al Universităţii din Galaţi, la Tulcea
Luni, 08 Aprilie 2024 17:54 | Publicat în EDUCAŢIE
Circa 1.200 de liceeni din judeţul Tulcea au participat, săptămâna trecută, în sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar din municipiu, la Târgul educaţional "Student #UDJG", organizat de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. "Avem o ofertă completă pentru tinerii din licee, iar aceştia, pentru a-şi alege bine o carieră, trebuie să ştie ce-i aşteaptă, motiv pentru care le recomandăm să vină la noi la universitate", a declarat profesorul universitar Silvius Stanciu, ...
În zilele de 9 și 10 aprilie, traseul de autobuz 28 (Micro 19 - Bariera Traian) va fi modificat, anunță Primăria Galați. Măsura este necesară pentru lucrările de asfaltare care se execută în zona intersecției variantei de ocolire cu strada Oltului, pentru obiectivul „Extindere și modernizare a variantei ocolitoare a Municipiului Galați”.
Lucrările sunt programate să se desfășoare între orele 07,00 - 17,00.
Potrivit Primăriei, autobuzele care asigură traseul 28, vor c ...
Exerciții de mobilizare armată în Galați. Verificare a pregătirii rezerviştilor
Luni, 08 Aprilie 2024 10:59 | Publicat în Prima Pagina
Timp de cinci zile, în intervalul 8-12 aprilie, în județul Galați au loc ample exerciții de mobilizare a structurilor de apărare și siguranță națională, pentru verificarea capacității populației de a se apăra în caz de conflict armat.
Conform unui comunicat transmis luni, 8 aprilie, de Prefectura Galați, "Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare - MOBEX BR-GL-24 - este condus de Ministerul Apăr ...
La sediul Primăriei Rădeşti s-a semnat, pe 5 aprilie, ordinul de începere a lucrărilor de eficientizare energetică și modernizare a căminului cultural, proiect cu fonduri europene finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 1,55 milioane de lei cu TVA. Perioada de realizare este de 36 de luni."Se va realiza anveloparea clădirii, se vor înlocui acoperișul, tâmplăria, ușile şi geamurile, se vor instala panouri solare, pompă de căldură cu ...
La sfârșitul lui martie s-a dat ordinul de execuție a lucrărilor în proiectul de modernizare a drumurilor de interes local din comuna Rădești. Suma alocată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este de 7,5 milioane de lei, cu o contribuție a primăriei în valoare de aproape două milioane de lei. Proiectul prevede reabilitarea și îmbunătăţirea nivelului de circulaţie rutieră prin reabilitarea a nouă drumuri comunale, pe o lungime totală de 4,35 km, în sat ...
Economistul Ilie Şerbănescu a încetat din viață, la vârsta de 81 de ani, au anunțat, luni, mai mulți oameni politici şi gazetari, informează AgerpresPublicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu s-a născut pe 20 iunie 1942. A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, apoi, în 1978, a devenit doctor în economie. Este autor al lucrărilor "Corporaţiile transnaţionale" (1978), "Terra, portret în alb-negru" (1980), "Reforma economică în România: jumătăţile de mă ...