PATINAJ. În Italia a avut loc Campionatul Mondial de patinaj viteză Masters (pentru veterani). Gălățeanul Mihai Filip Woicik (Clubul Dunărea) a concurat în proba de 500 m la categoria peste 45 ani și s-a clasat pe primul loc, devenind campion mondial. Woicik a încheiat Poliatlonul pe locul al III-lea. Woicik a plecat spre Inzell (Germania), unde se va întâlni cu Daniela Istrate și antrenorul lor, prof. Dorin Radu, pentru un stagiu de pregătire în străinătate, care se va încheia ...
Gruparea gălățeană a ajuns la cea de-a patra noutate în cadrul lotului în această perioadă de mercato. La Oțelul a fost anunțat, marți seară, portarul Eduard Pap, care a mai jucat în Liga 1 la FC Botoșani, iar ultima oară a evoluat în Ungaria, la Gyor. Goalkeeperul în vârstă de 29 de ani va fi al patrulea din lot, după Dur-Bozoancă, Stoian și Ursu. Primul dintre aceștia a suferit o accidentare ce pare că l-a determinat pe Dorinel Munteanu să mai facă un transfer în ace ...
Sub egida Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA), în capitala Slovaciei s-a desfășurat un puternic turneu de bowling. Au luat parte peste 110 sportivi, reprezentând 28 de țări europene. Galațiul a fost prezent la acest concurs de anvergură cu echipa de bowling de la ACS Pol Gal Danub, respectiva grupare evoluând și în campionatul intern - eșalonul al doilea. La Bratislava, echipa noastră s-a comportat excelent și după întreceri animate și deosebit de disputate a ocu ...
Cu toate că sezonul actual n-a fost dintre cele mai strălucite dintre cele petrecute în Liga Națională de baschet masculin, echipa gălățeană CSM trage nădejde la o evoluţie mai bună în faza a doua a competiției.
S-a tras linie peste prima fază a Ligi Naționale, iar partea a doua prevede ca primele cinci clasate din cele două grupe să se cupleze în Grupa locurilor 1-10, iar ultimele patru din fiecare grupă să joace în zona locurilor 11-18. Miza acestui sezon este cu atât m ...
Sportul gălățean a fost lovit de două decese total neașteptate ale unor persoane implicate în activitatea de zi cu zi. Este vorba despre antrenorul de fotbal Gheorghe Cucu și administratorul de la Patinoar, Doru Ene. Gheorghe Cucu a fost un antrenor de fotbal implicat mai întâi la centrul de copii și juniori de la diverse cluburi gălățene, mii de copii trecând prin metodele sale de perfecționare. În ultimii ani, a fost antrenor secund la echipa de fotbal feminin. "Nu ne găsim c ...
Un bărbat s-a autoincendiat în Cimitirul Central din Constanța
Miercuri, 24 Ianuarie 2024 12:54 | Publicat în Regional
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a ajuns în stare gravă, cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, după ce şi-a dat foc în Cimitirul Central din Constanța. Potrivit informaţiilor oficiale transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, pe 24 ianuarie 2024, în jurul orei 10,15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Bărăganului, în Cimitirul Central, un bărbat s ...
Atacurile din Marea Roșie afectează Europa
Miercuri, 24 Ianuarie 2024 12:33 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană se confruntă cu riscul creşterii preţurilor de consum şi încetinirii activităţii economice, din cauza perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie, chiar dacă impactul economic nu s-a făcut resimţit până acum, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. El a spus că traficul navelor prin Marea Roşie a scăzut cu 22 la sută într-o singură lună, ca urmare a atacurilor lansate de rebelii houthi. Declinul se va accelera ...
Astăzi, 25 ianuarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei, George Coșbuc și Basarabiei. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DN 25, în localitățile Independența și Ivești, precum și pe DJ 251, în comunele Slobozia Conachi și Cudalbi. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Cosmești. ...
Ultrafavoritul dreptei americane, Donald Trump, a câştigat primarele republicane din statul New Hampshire, în faţa rivalei sale Nikki Haley, deschizând calea către nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden, notează AFP. Chiar dacă l-a felicitat pe Trump pentru victoria sa în acest mic stat din nord-est unde ea are mulţi partizani, Nikki Haley a afirmat că "cursa (este) departe de a fi încheiată". Şi i-a avertizat pe r ...
De multe ori avem tendința firească de a ne compara cu celelalte orașe, mai ales când vorbim despre zonele centrale. Pentru că aceste spații nu aparțin doar locuitorilor din centru, ci tuturor cetățenilor urbei, dar și vizitatorilor. Vă prezentăm în continuare o scurtă analiză asupra a ceea ce înseamnă centrele orașelor dominate invariabil de piețe și piațete.
Privind obiectiv, haideți să ne gândim din start numai la Piața Sfatului din Brașov sau la Piața Mare din Sib ...