Cinci greşeli care distrug încrederea în sine

Cinci greşeli care distrug încrederea în sine
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Dacă îţi doreşti să ai succes şi să ai interacţiuni minunate cu oamenii din jurul tău, nu ai la dispoziţie decât două variante: fie eşti o persoană cu încredere de sine, fie eşti pe cale să devii una, crede psihologul Angela Nuţu. Încrederea de sine se construieşte pas cu pas, fiecare victorie personală şi fiecare experienţă nouă de învăţare jucând un rol crucial în acest demers.

Expertul crede că încrederea de sine se ştirbeşte deoarece avem tendinţa de a face cinci greşeli esenţiale:

1. Îţi pasă prea mult de părerea celorlalţi şi te jigneşti singur. "Trăim în societate şi suntem în consecinţă supuşi în mod automat judecăţii celorlalţi. De cele mai multe ori este însă o judecată fără valoare, pentru că adesea părerile negative pe care le primim nu sunt critici constructive şi oneste din care să putem extrage ceva. Nu te învinovăţi şi nu te desconsidera", afirmă psihologul Angela Nuţu.

2. Pierzi prea mult timp cu lucruri neimportante şi le amâni pe cele importante. "Cu toţii avem nevoie să alternăm perioade de muncă şi de efort intens cu perioade mai liniştite de relaxare şi chiar leneveală. Însă dacă vrei să ai încredere în tine va trebui să faci eforturi să construieşti această încredere. Unul din cele mai bune moduri în care poţi face asta este să înveţi lucruri noi şi să le perfecţionezi pe cele pe care le ştii deja", explică specialistul.

3. Trăieşti în mod constant în trecut. "Chiar dacă te gândeşti numai la lucrurile bune tot nu e indicat să petreci prea mult făcând acest lucru. Ce s-a întâmplat în trecut rămâne acolo şi nu mai poţi schimba nicio decizie pe care ai luat-o sau anula ceva ce s-a întâmplat deja. Concentrează-ţi cel mai mult atenţia asupra prezentului şi trăieşte-l cât poţi de bine. Dacă ai avut parte de experienţe negative sau dacă regreţi anumite lucruri, caută o modalitate să te eliberezi", este de părere psihologul Angela Nuţu.

4. Îţi pui bariere şi îţi găseşti scuze. "Evaluează-ţi cu atenţie stilul de viaţa şi identifică ce obiceiuri sau comportamente au un impact negativ asupra ta. Acestea nu îţi sunt deloc folositoare şi nu te lasă să te bucuri de viaţă. Atunci când eşti în armonie cu tine însuţi, acest lucru se vede", explică psihologul.

5. Nu faci ceea ce simţi de teamă să nu-i răneşti pe cei din jur. "O metodă sigură şi rapidă de a-ţi distruge încrederea de sine. Obişnuit să le faci pe plac celor din jur şi să te ridici la aşteptările lor, îţi pierzi propriile repere şi valori. În plus, a nu face ce simţi generează frustrări şi regrete", conchide specialistul.

Citit 2506 ori Ultima modificare Marți, 04 Decembrie 2018 19:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.