Organizația sindicală Cartel Alfa Galați anunță desfășurarea unui protest național pe 29 octombrie, „ca urmare a problemelor sociale și economice majore cu care se confruntă lucrătorii din România”.
Protestul, care va avea loc în fața sediului Guvernului României, este organizat de CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăția, CSDR și CSN Meridian.
„Facem apel la mobilizarea colectivă a tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de cei care muncesc cinstit in această țară. Vom ieși în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenței și al lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducere. Este momentul să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste și imediate pentru protejarea lucrătorilor. Nu mai acceptăm batjocura decidenților politici și inechitatea aplicată lucrătorilor din România! Măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflați la putere și privilegiații din instituțiile politice nu au simțit nicio tăiere”, potrivit unui comunicat.