Galațiul sub Cod galben de furtuni și vijelii

Galațiul sub Cod galben de furtuni și vijelii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gălățenii trebuie să fie pregătiți pentru o nouă rundă de vreme severă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vineri, între orele 12:00 – 21:00, intră în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează mai multe regiuni ale țării, inclusiv sudul Moldovei.

În cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei, meteorologii avertizează că vor fi averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, iar vântul va sufla cu intensificări ce pot atinge 50 – 70 km/h, izolat chiar mai mult. Nu este exclusă apariția fenomenelor de vijelie și a căderilor de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot ajunge la 20 – 30 de litri/mp, iar local pot depăși 40 – 50 de litri/mp.

Începând de vineri seară, 22 august, ora 21:00, și până sâmbătă, 23 august, ora 3:00, Galațiul, alături de alte nouă județe, va fi din nou sub avertizare de Cod galben de furtuni. Pe lângă județul Galați, sunt vizate Tulcea, Brăila, Vrancea, Covasna, Vaslui, Bacău, Harghita, Neamț și Iași. Autoritățile îi sfătuiesc pe gălățeni să evite deplasările inutile în timpul manifestărilor violente ale vremii, să se adăpostească în locuri sigure și să nu se apropie de copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare care pot fi doborâte de rafale.

Citit 854 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2025 11:45

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro