Băutură şi mâncare (despre doamna Linişte)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea cu ochi adânci

tocmai dincolo de unde,/ tocmai dincolo de când

bate liniştea la poartă/ şi se dă la fiecare,

de la capăt până-n capăt,/ de la brânci până la brânci,

să o aibă, toată viaţa,/ de sorbire şi mâncare...

bună fie-ţi dimineaţa,/ gând în vis şi vis în gând!

Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea cu ochii mari

cât răspuns la o mirare/ şi-o mirare la răspuns...

chiar aud cum baţi la poartă,/ pun dulceţurile-amare,

pun şi umbra cea amară/ din cireşii cei amari,

şi mă smulg din aşteptare,/ şi păşesc n-întâmpinare...

bună fie-ţi dimineaţa.../ mi-i de-ajuns că ai ajuns!

Citit 6414 ori Ultima modificare Luni, 28 Iulie 2014 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.