!repară-mi inima şi crucea,/ că nu-mi ajung până la capăt...
am traversat numai o clipă/...(văd şi aud că s-au stricat)...
şi cine ştie câte ceasuri/ mă mai aşteaptă până scapăt
sub orizontul veşniciei,/ la umbra timpului uscat!
!inima scârţâie fiindcă/ a fost nedreaptă-ntr-o părere
de rău dinspre înlăcrămarea/ unui răstimp suit pe rug,
prin holocaust să-mi arate/ cum numai ce-a trecut nu piere...
crucea se crapă şi se strâmbă/ fiindcă nu pricep s-o duc!
!repară-le cât mai degrabă.../ vreau să le-nvăţ pe amândouă,
să ţină până când va ţine/ pământul, infinitul, tot...
să nu mai fie nici o taină/...(inimă nouă!...cruce nouă!)...
(pe)trece-le prin evanghelii,/ prin vicleim...fără irod!
!du-te la ana, la caiafa.../ du-te şi spune-le să plece
şi să ajungă tocmai unde/ şi când nu-i „unde” şi nici „când”,
să vadă cum se face „unu”,/ şi cum se face „rău” şi „rece”...
zi-le că n-au învăţătură,/ nici milă şi nici crezământ!
!începe-acum, nu se mai poate/ nici o clipită-aşteptare...
(numai aşa porneşte-aminul/ şi va pricepe fiecare)...!...
Ca să dureze până-n capăt/...(adică până la-nceput)...
să-mi faci o inimă din piatră,/ şi crucea să mi-o faci din lut!
