Festivalul "Doina Covurluiului", la ediţia a XII-a

Festivalul "Doina Covurluiului", la ediţia a XII-a
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 10-13 august, seară de seară, pe Esplanada Casei de Cultură Sindicatelor, gălăţenii pot urmări mult aşteptatele spectacole ale Festivalului Internaţional de Folclor "Doina Covurluiului", ajuns la ediţia a XII-a.

Este vorba despre o manifestare tradiţională organizată de Centrul Cultural "Dunărea de Jos", în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local. Festivalul care a început ieri seară, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, a adunat în fiecare an peste o mie de spectatori şi s-a dovedit a fi un mare succes. Spectacolele se vor încheia duminică seara.

Artiştii de peste hotare vin din Franţa, Croaţia, Slovacia, Lituania şi Ucraina.

Festivalurile de folclor sunt sărbători ale prieteniei, toleranţei şi diversităţii culturale. Muzica şi dansul, expresii libere ale sufletului oricărui popor, nu sunt constrânse de bariere de comunicare. Orice vârstă, oricare limbă ar vorbi-o, înţelege şi iubeşte limbajul universal al bucuriei, al muzicii, al mişcării. Evenimentul este organizat sub egida CIOFF (Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice), partener UNESCO.

Spectacolul continuă

Astăzi, este cea de a doua zi de festival, iar pe esplanada de la „Păpădie”, de la ora 19,30 la ora 21,20, gălăţenii vor putea admira reprezentaţia ansamblurilor „Muşeţeanca (România), Bizovac (Croaţia), Vetre Bihorene (România) şi Olympos (Galaţi).

Sâmbătă: România, Ucraina, Slovacia, Franţa

Sâmbătă, 12 august, de la ora 19,30, tot pe esplanada Casei de Cultură, vor evolua ansamblurile „Dor” (România), Chernomorets (Ucraina), Chemlon (Slovacia) şi Bouree Gannatoise (Franţa).

Duminică, spectacol de gală şi premiere

Duminică, 13 august, de la ora 19,30, se va desfăşura ceremonia de premiere, urmată, de la ora 20,30, de un spectacol de gală extraordinar, la care vor contribui toţi participanţii la acest festival.

Citit 12348 ori Ultima modificare Joi, 10 August 2017 20:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.