
Cristinel Luca
Ploi, polei și vânt, până sâmbătă
Joi, 05 Decembrie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Meteorologii anunţă că, până sâmbătă la ora 18.00, va ploua în majoritatea zonelor ţării, vântul va sufla cu putere şi se va depune polei. La munte va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va ajunge la 15 centimetri. ”Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) şi în dimineaţa zilei de vineri, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izo ...
Armele letale și tăcute ale războiului, prezentate la Colocviile navaliștilor gălățeni
Miercuri, 04 Decembrie 2024 19:05 | Publicat în ECONOMIE
"Anii 2022-2024 au fost marcaţi de numeroase conflicte armate la nivel mondial, care au transformat și Marea Neagră într-o zonă de conflict. Dotarea cu nave militare, cu armament sofisticat și cu militari bine instruiți reprezintă o preocupare importantă pentru România și pentru celelalte țări riverane. Comenzile de nave militare noi sunt în creștere. În plină evoluție a războiului modern, al rachetelor și al dronelor, mina marină continuă să fie o armă letală și «tăc ...
Angajații din vămi, printre care şi 130 de gălăţeni, au declanșat conflictul de muncă
Miercuri, 04 Decembrie 2024 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Sindicatul Naţional Meridian a declanşat procedura conflictului de muncă la nivelul Autorităţii Vamale Române (AVR), în urma acţiunilor de consultare a angajaţilor prin care a fost obţinut acordul acestora pentru iniţierea unor acţiuni de protest, transmite Agerpres. Sindicatul Meridian reprezintă şi are printre membrii săi mai mult de o treime dintre angajaţii AVR. Printre aceștia se numără și circa 130 de persoane din cadrul vămilor gălățene, conform surselor "Vieții l ...
Bursa de Valori, afectată de joaca de-a economia a lui Călin Georgescu
Miercuri, 04 Decembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Analistul economic Adrian Negrescu avertizează că declaraţiile principalului favorit la alegerile prezidenţiale în privinţa economiei au creat incertitudine şi îngrijorare în rândul investitorilor. "Atenţie la imaginea României! Riscăm să pierdem încrederea investitorilor, care şi aşa era şubredă. Declaraţiile principalului favorit la prezidenţiale în privinţa economiei au creat incertitudine şi îngrijorare în rândul investitorilor, dovadă pierderile de peste 11 milia ...
Mai multe organizaţii civice cer desecretizarea ultimei ședințe CSAT
Miercuri, 04 Decembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mai multe organizaţii civice au cerut, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis desecretizarea informaţiilor discutate în ultima şedință CSAT. Tergiversarea publicării acestor informaţii nu face decât să contribuie la afectarea negativă a votului”, potrivit News.ro.
În scrisoarea deschisă trimisă de 13 organizaţii civice se afirmă următoarele: "Considerăm că publicul român are dreptul să cunoască: natura şi amploarea atacurilor cibernetice care au vizat procesul electora ...
Elena-Raluca Costache, noul președinte al CSM
Joi, 05 Decembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Judecătoarea Elena-Raluca Costache a fost votată, joi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar procurorul Claudiu-Constantin Sandu a fost ales vicepreşedinte, potrivit Agerpres
CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile, aleşi de Senat, şi trei membri de drept - ministrul Justiţiei, preşedintele IC ...
100.000 de cereri de amnistie fiscală, respinse
Miercuri, 04 Decembrie 2024 13:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Finanţelor a încasat, potrivit profit.ro, 5,6 miliarde de lei din amnistia fiscală, în contextul în care ţinta acestui demers a fost revizuită în noiembrie la 5,6-6 miliarde de lei. Până la termenul-limită (25 noiembrie), 202.479 de firme şi persoane fizice au cerut să beneficieze de amnistie, cereri din care 99.758 au fost respinse. În urma celor 50.390 de cereri aprobate, statul a încasat 5,61 miliarde de lei din datoriile anterioare datei de 31 august (data până la ...
Avem din nou mai multe Românii
Miercuri, 04 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pentru prima dată în democrația românească post-decembristă, alegerile din acest an ne-au adus într-o situație la care, probabil, nimeni nu s-ar fi gândit vreodată
Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva, ca un candidat necunoscut de majoritatea covârșitoare a românilor, venit de nicăieri, să aibă o astfel de explozie în numai câteva săptămâni și să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale. "Românii și-au ales președintele și apoi au început să caute pe ...
Este periculos să lași opoziția doar în mâinile suveraniștilor
Marți, 03 Decembrie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un guvern cu toate partidele pro-europene ar lăsa opoziția doar în mâinile suveraniștilor, ceea ce nu e sănătos pentru democrație, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, citat de Mediafax. Probabil că unul dintre partidele pro-europene va trebui să-și asume rolul de partidul opoziției, adaugă el. Decizia privind alegerea unui nume care să fie susținut sau nealegerea unui nume care să fie susținut la prezidențiale, luată luni de conducerea PSD, "este o decizie ...
Liberalii susțin formarea unei coaliții cu forțele democratice
Marți, 03 Decembrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat, marți, că formațiunea sa o va susține fără echivoc pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale și va iniția un dialog cu PSD, USR, UDMR și minoritățile naționale pentru formarea majorității parlamentare care să dea viitorul guvern al României.
"Alegerile s-au finalizat şi constatăm că avem un Parlament pulverizat, cu două grupări de partide: partidele democratice şi partidele anti-sistem. Pentru a asig ...