Conform unui comunicat de presă primit la redacție, începând de luni, 15 iunie, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Galați va relua activitatea de relații cu publicul.
Astfel, ghișeele din cadrul BCPI Galați, BCPI Tecuci, BCPI Liești și BRP Târgu - Bujor vor funcționa de luni până joi între orele 8,30 și 14,00 și vineri de la 8,30 la 13,00 ca și program de înregistrare pentru public, urmând ca eliberarea actelor să se desfășoare de luni până joi, în ...
Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice sau juridice poate fi obținut și online, prin intermediul Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale din cadrul Primăriei Municipiului Galați.
După accesarea portalului Primăriei Galați pentru a afla ce documente sunt necesare (https://www.primariagalati.ro/portal/act/com_ditvl1803201.pdf), sunt șase pași pentru eliberarea certificatului. Primul îl reprezintă descărcarea cererii pentru persoane fizice (https://www.prim ...
Cum se acordă concediul medical pentru carantină
Vineri, 28 Februarie 2020 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În cazul în care autorităţile impun măsura carantinei şi trimiterea angajaţilor acasă, salariaţii pleacă în regimul unui concediu special, reglementat de legislaţia din România. Aceştia au dreptul la o indemnizaţie aferentă acestui concediu medical, însă suma de bani pe care o vor primi este ceva mai mică decât salariul pe care l-ar fi primit dacă s-ar fi dus la muncă, scrie avocatnet.ro.
Carantina nu este o chestiune stabilită de o entitate privată: o problemă serioas ...
Ce trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată în procesul civil
Luni, 20 Ianuarie 2020 06:30 | Publicat în JURIDIC
Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care o persoană se adresează instanţei pentru soluţionarea unei pretenţii civile.
Codul de procedură civilă prevede că această cerere trebuie să cuprindă următoarele elemente:
- numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor (pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul), codul numeric personal sau, după caz, codul de identificare fiscală etc.;- numele, prenumele şi calitatea persoanei care reprezint ...
Sărbătorile de iarnă nu înseamnă doar petreceri, cozonaci, sarmale şi cadouri. Mai pot însemna şi evenimente nefericite, pricinuite de răufăcătorii care atentează la bunurile şi siguranţa noastră şi cărora, nu de puţine ori, chiar noi le uşurăm "misiunea" de a ne goli buzunarele sau casele.
Pentru mulţi gălăţeni, minivacanţa de Crăciun şi Anul Nou implică plecatul de acasă şi respectiv din localitate. Fie că e vorba de deplasări mai lungi sau mai scurte, este bin ...
Autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obţin viza anuală, anunţă Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi. Potrivit Legii nr. 219 din 15 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 16 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, obţinerea vizei anuale este obligatorie atât pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile intergrate de mediu care sunt emise la data intrării ...
Află dacă angajatorul îţi plăteşte contribuţia!
Luni, 16 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O persoană poate beneficia de servicii medicale gratuite în sistemul sanitar de stat doar dacă îşi plăteşte contribuţia la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau dacă este coasigurată. Oricine poate verifica dacă este sau nu asigurat, prin accesarea unui serviciu pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Este nevoie doar de o conexiune la internet, de cunoştinţe minime de navigare pe internet şi de cunoaşterea CNP-ului.
Pe pagina de internet ...
Forfota inerentă zilelor premergătoare Sărbătorilor Pascale şi minivacanţa care va urma sunt, cu siguranţă, prilejuri care îi vor ţine pe mulţi gălăţeni departe de case, dar şi ocazii numai bune pentru răufăcători să acţioneze. La buzunare, maşini sau în casele rămase vremelnic nelocuite, infractorii pot provoca necazuri şi pagube, pe care le puteţi preveni dacă veţi ţine cont de câteva sfaturi preţioase venite din partea poliţiştilor.
La cumpărături şi în lo ...
Minivacanţa în Paşti şi 1 Mai va aduce cu sine o creştere semnificativă a traficului rutier în toate punctele de tranzit de pe graniţa estică. Poliţia ia măsuri suplimentare de securitate, atât pentru asigurarea controlului pe ambele sensuri, cât şi pentru prevenirea migraţiei ilegale şi contrabandei.
Timp de o săptămână, toate cele şase puncte de trecere a frontierei de pe graniţa estică a României vor fi luate cu asalt de călători. Cel puţin asta estimează poliţi ...
Gălăţenii care vor să aducă în atenţia Gărzii de Mediu nereguli care aduc atingeri în orice fel mediului înconjurător, o pot face în mai multe moduri. Astfel, se pot transmite sesizări online, trimiţând un e-mail la adresa electronică cjgalaţAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
document.getElementById('cloak18e63920d767332f4ae7464ea937d048').innerHTML = '';
var prefix = 'ma' + 'il' + ' ...