Noaptea Muzeelor 2025 nu va fi organizată la nivel național
Duminică, 06 Aprilie 2025 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), alături de echipa sa de eveniment, transmite publicului, potrivit unui comunicat remis redacției, că nu va coordona organizarea celei de-a 21-a ediții a Nopții Muzeelor, ce ar fi trebuit să aibă loc în data de 17 mai 2025.
Decizia nu reprezintă un demers de protest față de autoritățile statului, deși contextul actual ridică numeroase dificultăți. În pofida eforturilor depuse, lipsa resurselor financiare disponibile pentru ma ...
Firme din Galați amendate cu aproape cinci milioane de lei de Protecția Consumatorilor
Vineri, 04 Aprilie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
4,966 milioane de lei este valoarea totală a amenzilor pe care comisarii gălățeni ai Protecției Consumatorilor le-au aplicat, în total, pe durata anului 2024. În plus, sesizările consumatorilor gălățeni s-au soldat cu despăgubiri ce au depășit jumătate de milion de lei. Majoritatea produselor neconforme descoperite proveneau din China și Turcia.
Conform bilanțului prezentat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați în cadrul ultimei ședințe a ...
Colecta Națională de Alimente, până pe 6 aprilie
Vineri, 04 Aprilie 2025 19:15 | Publicat în SOCIETATE
Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente (printre care și cea din Galați), alături de partenerii săi și mii de voluntari, organizează, între 4 și 6 aprilie, ediția de Paște a Colectei Naționale de Alimente, una dintre cele mai ample inițiative de solidaritate din România. Campania, derulată sub îndemnul „Împreună hrănim speranța”, încurajează gesturile mici cu impact mare, pentru ca și cei aflați în dific ...
Verificări ale inspectorilor de muncă pe piața produselor industriale
Sâmbătă, 05 Aprilie 2025 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în trimestrul I al acestui an, acțiunile prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii. Au fost verificate următoarele categorii de produse: motopompe, motocompresoare, mașini de tuns gazonul, mănuși și cizme electroizolante, îmbrăcăminte de protecție pentru uz general. Conform ITM Galați, inspectorii de muncă gălăț ...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, la Timișoara, că România va primi un nou sistem Patriot din SUA, precizând că achiziția a fost contractată și deja plătită. Ciolacu a fost întrebat dacă România va mai primi un sistem Patriot în schimbul celui donat anul trecut Ucrainei, având în vedere poziţia administraţiei de la Casa Alba faţă de ajutoarele pentru Ucraina.
„Am contractat, am şi strâns banii. Avem toţi banii, am primit banii, deja am făcut plata. Cul ...
China reacționează la tarifele lui Trump. 34 la sută pentru toate bunurile americane
Vineri, 04 Aprilie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul de Finanţe din China a anunţat, vineri, că va impune taxe vamale de 34% pentru toate bunurile americane, începând cu 10 aprilie, ca o contramăsură la tarifele radicale impuse de preşedintele american Donald Trump. În plus, Beijingul a decis unele limitări ale exportului de pământuri rare, adâncind astfel un război comercial în creştere, informează Reuters şi CNN, citate de News.ro.
Contractele futures ale indicilor bursieri americani s-au prăbuşit vineri după ce ...
Două agenții cu atribuţii pe Protecţia Mediului devin una
Sâmbătă, 05 Aprilie 2025 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul României a decis comasarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) cu Agenția pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), rezultând o nouă entitate numită Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Această fuziune va duce la o reducere semnificativă a personalului, cu 371 de posturi eliminate, relatează ”news.ro”.
Noua agenție va funcționa cu un total de 2.001 posturi și va prelua integral personalul, atribuțiile și activitățile celor do ...
Sebastian Ghiță vrea să facă afaceri cu statul român
Vineri, 04 Aprilie 2025 20:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O firmă înființată în decembrie 2024, având multiple conexiuni cu fugarul Sebastian Ghiță, a depus o ofertă pentru un contract în valoare de aproape 750 de milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și atribuit de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), potrivit unei investigații realizate de G4Media.ro. Pentru realizarea acestui proiect, pe 3 februarie 2025, ADR a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) ...
Proiect legislativ. Amenzi mai mari pentru vecinii gălăgioși
Vineri, 04 Aprilie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un nou proiect de lege prevede amenzi mai mari pentru românii care dau petreceri sau fac renovări zgomotoase la ore nepotrivite, anunță adevarul.ro. Proiectul de lege, deja votat, prevede că între orele 22,00 și 8,00 dimineața, dar și la prânz, între 13,00 și 14,00, nu aveți voie să faceți lucrări de construcții, altfel riscați amenzi între 1.000 și 2.000 de lei. Dacă în 72 de ore repetați acțiunea, sancțiunea crește la 6.000 de lei. Organizarea de petreceri private ar ...
Bercea Mondialu, din nou în spatele gratiilor. Sechestru pe averea interlopului
Vineri, 04 Aprilie 2025 17:05 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a interlopului Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialu, și a altor trei membri ai familiei sale. Această decizie a fost luată într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj, potrivit Digi24. Conform Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), începând cu anul 2022, acesta și familia sa au format o grupare de criminalitate organiz ...