UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Noi sensuri unice în Galaţi

Scris de Vineri, 15 Iunie 2018
Galaţiul s-a îmbogăţit ieri cu două noi sensuri unice. Potrivit unei informări transmise de Primăria municipiului Galaţi, au fost montate indicatoare rutiere care stabilesc circulaţia cu sens unic pe străzile: Anul Revoluţiei 1848 (tronsonul cuprins între strada Movilei şi strada Tecuci) şi strada Morilor (tronsonul cuprins între strada Movilei şi…

Nereguli găsite la service-urile din Galaţi

Scris de Vineri, 15 Iunie 2018
Zeci de ateliere de reparaţii auto au fost recent trecute prin ciur de reprezentanţii Registrului Auto Român, controalele vizând îndeosebi acele service-uri în privinţa cărora existau informaţii că fac lucrări neautorizate.Din peste 40 de unităţi verificate, la 14 au fost acordate sancţiuni cu amenzi în cuantum de 48.000 de lei,…

ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic restricţionat din cauza unor lucrări în regim de avarie la o magistrală de apă

Scris de Luni, 11 Iunie 2018
Apă Canal anunţă că, începând de luni, 11 iunie, se execută lucrări de reparaţii în regim de avarie la conducta magistrală de apă potabilă Dn600mm FD din strada Basarabiei, tronson cuprins între strada Ştiinţei şi strada Domnească. Motiv pentru care traficul este restricţionat pe strada Basarabiei, pe sensul de circulaţie…

Sute de puncte de penalizare şi sute de mii de lei atraşi la buget

Scris de Luni, 11 Iunie 2018
Timp de patru luni, în perioada februarie – mai, poliţiştii locali au aplicat peste 2.200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 160.000 de lei şi 875 de puncte de penalizare, în cadrul Planului de măsuri – „Parcarea 2018”. Pentru perioada analizată, cele mai multe amenzi, au fost date pentru parcarea…

Când şi cum intervine Poliţia Locală pentru maşinile abandonate

Scris de Duminică, 10 Iunie 2018
Poliţia Locală Galaţi este abilitată să intervină, respectând prevederile Legii 421/2002 şi a HG 156/2003, în procesul de ridicare a autoturismelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public. Instituţia de ordine publică răspunde la toate sesizările şi de cele mai multe ori acestea vin prin intermediul locatarilor sau a asociaţiilor…

Lungul drum spre casă. ”De când cu sensurile unice, fac 1,5 km în plus”

Scris de Marți, 05 Iunie 2018
Locuieşte pe strada Bravilor nr. 13, iar introducerea sensurilor unice i-a prelungit cu un kilometru şi jumătate drumul până acasă. În plus, şi pavajul degradat al străzii îl nemulţumeşte pe gălăţeanul Alexandru Talmaciu. Acesta a încercat să sesizeze Primăria municipiului Galaţi cu privire la aceste probleme, dar, ca un făcut,…

Încă trei luni pentru a cere înapoi taxele auto

Scris de Marți, 05 Iunie 2018
Proprietarii de autovehicule care au achitat fostele taxe auto la prima înmatriculare în România mai au doar trei luni la dispoziţie pentru a depune cererea pentru restituirea banilor plătiţi. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.52/2017, termenul-limită pentru ca proprietarii să ceară înapoi banii achitați ca taxă specială, taxă pe…

Aglomeraţie infernală la Trecere Bac

Scris de Vineri, 01 Iunie 2018
Gălăţenii care au vrut să profite de minivacanţa de 1 Iunie şi să dea o fugă până la mare au fost nevoiţi să se înarmeze cu multă răbdare ca să traverseze Dunărea cu bacul. Ieri, coada de maşini de la Trecere Bac se întindea pe mai multe sute de metri,…

Abia introduse, SENSURILE UNICE vor fi suspendate

Scris de Marți, 29 Mai 2018
Odată cu modernizarea străzii Basarabiei, pe segmentul cuprins între străzile Traian (Baia Comunală) şi Mihai Bravu, noile sensuri unice introduse, de curând, în centrul vechi al oraşului, în arealul Basarabiei - Mihai Bravu - Domnească - Prundului - Traian, vor fi, cel mai probabil, suspendate, a anunţat primarul Ionuţ Pucheanu.…

Gălăţenii şi brăilenii au plecat la Bucureşti să ceară autostradă pentru Moldova (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 19 Mai 2018
Pe două sau pe patru roţi, gălăţenii şi brăilenii au plecat astăzi la Bucureşti pentru a cere nu doar autostradă pentru Moldova, ci infrastructura necesară care să ne lege nu doar de România ci de întreaga Europă! O parte dintre participanţii la acest marş auto de amploare şi-au dat întâlnire,…

Cum puteţi ADOPTA un câine fără stăpân

Scris de Miercuri, 16 Mai 2018
Sunteţi în căutarea unui companion necuvântător, a unui paznic pentru curte sau vreţi să oferiţi o casă unui căţel fără stăpân? Nimic mai simplu: puteţi adopta un patruped din adăposturile Ecosal. Nu trebuie decât ca, în momentul în care mergeţi să vă alegeţi "prietenul", să aveţi o copie a cărţii…

Riscurile mari apar în intersecţiile mici

Scris de Luni, 14 Mai 2018
Două intersecţii, ambele pe o stradă cu sens unic, sunt locurile unde s-au înregistrat numeroase evenimente rutiere grave, având drept cauză unică neacordarea de prioritate. Aţi ghicit, este vorba despre intersecţiile străzii Nicolae Bălcescu cu Eroilor şi, respectiv, cu strada Gării, la Facultatea de Ştiinţe Economice. Paradoxal, în ambele locuri…

Tot ce trebuie să ştii despre un botez reuşit

Scris de Miercuri, 09 Mai 2018
Petrecerea de botez este primul eveniment din viaţa unui bebeluş. Însă organizarea unui eveniment special poate fi stresantă şi obositoare pentru noii părinţi. Planificarea şi organizarea până în cele mai mici detalii vor garanta succesul unei seri de neuitat. Chiar dacă bebeluşul nu va putea participa activ la această petrecere,…

Depăşirile riscante, de la pericol real, la statistici

Scris de Miercuri, 02 Mai 2018
Numărul sancţiunilor date în judeţul Galaţi, în luna aprilie, şoferilor surprinşi că au efectuat depăşiri neregulamentare a explodat faţă de perioadele anterioare. Dacă media lunară a sancţiunilor aplicate de poliţiştii rutieri se situa undeva în jurul cifrei de 50, la finalul acestei luni pot fi contabilizate, oficial, în jur de…

Biletele CFR cumpărate online nu trebuie tipărite

Scris de Marți, 01 Mai 2018
Biletele de tren cumpărate online, de pe site-ul CFR Călători, nu trebuie tipărite, clientul fiind identificat în tren doar pe baza cărţii sale de identitate şi al ID-ului de bilet, informează compania. Biletele online pot fi cumpărate cu cel puțin 6 ore înainte de plecarea trenului, iar plata se poate…

Cum să fim în siguranţă la serviciu

Scris de Luni, 30 Aprilie 2018
Organizaţia Internaţională a Muncii a declarat ziua de 28 aprilie Ziua Internaţională pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Cu acest prilej, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat, între 24 şi 26 aprilie, o serie de acţiuni informative cu angajaţii tineri din judeţul Galaţi, prezentând şi o statistică a…

Maşinile pe numele altuia, suspendate din trafic

Scris de Joi, 26 Aprilie 2018
O ordonanţă de urgenţă care va intra în vigoare în mai puţin de o lună prevede că cei care achiziţionează vehicule trebuie să înregistreze tranzacţia în cel mult trei luni de la cumpărare. 20 mai 2018 este data la care va intra în vigoare O.G. nr. 14/2017 privind suspendarea înmatriculării…

Ce trebuie să ştim despre terapia de cuplu

Scris de Miercuri, 25 Aprilie 2018
Terapia de cuplu este un tip de psihoterapie ce ajută cuplurile să-şi recunoască şi să-şi rezolve conflictele în vederea îmbunătăţirii relaţiei. Statisticile spun că 90 la sută dintre cuplurile care apelează la terapia de cuplu se despart. În acest context, există o reticenţă a cuplurilor de a apela la această…

De ce e bine să-ţi sterilizezi câinele şi cum o poţi face gratuit

Scris de Vineri, 20 Aprilie 2018
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru îngrijirea prietenilor necuvântători. "Las-o să facă măcar un rând de pui!", este părerea fermă a unora dintre stăpâni, când vine vorba despre sterilizarea căţeluşei care aparţine rasei comune sau este metisă. Adepţii acestei teorii…

Restituirea taxelor auto, mai simplă

Scris de Miercuri, 18 Aprilie 2018
Modalitatea de restituire a taxelor auto a devenit mult mai uşoară, ANAF simplificând în acest sens procedurile, informează un comunicat remis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi. "Restituirea taxelor auto se va face doar în baza cererii de restituire în care se înscriu, în mod obligatoriu, elementele referitoare la…

Leacuri pentru mahmureală. Cum să îţi revii repede şi sigur!

Scris de Sâmbătă, 07 Aprilie 2018
„Nu am să mai beau niciodată”! Asta spun toţi cei care, la un moment dat, s-au trezit cu o năucitoare durere de cap şi cu stomacul învârtindu-se ca o cuvă de maşină de spălat. Primul sfat este ca, dacă îţi vine să vomiţi, să o faci! Aceasta este o modalitate…

UNDE şi CÂND vă mai puteţi face cumpărăturile pentru Paște

Scris de Joi, 05 Aprilie 2018
Toată lumea este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sărbătorile Pascale. Dacă aţi terminat curăţenia, dar v-au mai rămas de făcut cumpărăturile pentru masa festivă, trebuie să vă grăbiţi pentru a mai prinde produse în galantare. Este adevărat că anul acesta puteţi profita de ziua liberă din Vinerea…

Vânzător automat de maşini în China

Scris de Sâmbătă, 31 Martie 2018
Ne-am obişnuit să cumpărăm cafea, cipsuri sau sandvişuri de la automate, însă în China a apărut primul astfel de aparat care vinde maşini. Noul Super Test-Drive Center este rezultatul unui parteneriat între Ford şi Alibaba, oferind clienţilor posibilitatea de a testa maşini sau chiar de a le cumpăra fără să…

Autorităţile gălățene sunt în ALERTĂ. Dunărea a depăşit cota de inundaţie şi creşte

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
Dunărea a depăşit deja cota de inundaţie la Galaţi, nivelul înregistrat vineri fiind de 602 centimetri, cu şapte centimetri mai mult decât joi. Astfel, o bucată din aleea pietonală de pe Faleza Inferioară a fost acoperită de apă, aşa că gălăţenii ieşiţi la promenadă sunt nevoiţi să ocolească porţiunea de…
Pagina 157 din 166