Gheorghe Gurău, "Înscrisuri pe un bob de rouă", Ed. Axis libri, Galaţi, 2018
Între aforism, poemul într-un singur vers, definiţia non-conformistă, deşi amintind de un dicţionar al lui Flaubert, şi… fabula într-un la fel de singuratic rând, aici scriitorul dovedindu-se inovator, oscilează Gheorghe Gurău în cea mai nouă carte a domniei sale, probabil, ca să parafrazăm un text… literar publicitar, duplicitar, la o bere antologică, cea mai bună a scriitorului.
"Fabula într-un singur rând", nu neapărat moralizator, este briliantă: "E normal ca un măgar să poarte ochelari de cal?", "Pe blana mea dacă am vreun interes, jura o nurcă la proces" şi "Cârtiţa umblă cu ochelari de soare că aşa se poartă, se pare", citeşti de la prima pagină a primei părţi a cărţii, intitulată "Sentinţe revocabile"…
Omul, fiinţa moralistă, dar şi artistă, reuşeşte să îmblânzească dojana cu atributele frumuseţii şi iertării: "Nu te mai întinde în faţa mea, că nu-i frumos, îi zise râma puiului, târându-se pe jos"…
Poet fiind, Gh. Gurău hotărăşte să nu fie irevocabil cu… semenii săi, pe care îi ghicim în spatele ţestoaselor, guvidelor, efemeridelor, vitelor, măgarilor (sunt printre favoriţi!), surprinzătoarelor lame (altele decât cele din Anzi! Sic: "Lama şi-a găsit aliat şi s-a asociat cu o altă lamă tăioasă aici: acum relaţia lor merge brici!"), cailor, cămilelor şi aşa mai departe, societatea românească fiind, normal, subtil vizată, începând de la… limbă (că doar acolo stă ascunsă Fiinţa, tremurând!): "Limba Română e de două feluri: cea învăţată, iată, la şcoală, şi cea vorbită, pocită de boală".
Satira la adresa românilor se extinde şi asupra… scriitorilor, cei mai apropiaţi servi ai Limbii: "Dacă românul s-a născut poet şi se exprimă în tăcere, înseamnă că româncele sunt… romanciere." Sau: "Poetul - Obişnuit cu scrisul, poetul, figură tenace, când scrie… tace."; "Scriitorul - pentru scriitorul de rând fiecare frază e o fază a noului gând."; "Autorul - Ca autor, când s-a apucat de scris a avut de ales între… pix şi stilou, bineînţeles"; "Singurul domeniu în care excelează scriitorul mediocru e literatura de sertar"; "Scriitorul - Scriitorul rezistă în literatură prin "limbă" sau prin scriitură"! "Declar cu tot respectul, prin versurile dumitale ai omorât poetul!"
Fabulistic, acest aspect poate devia aşa: "A uitat de unde a plecat şi, mai nou, se dă mare scriitor, constata pana despre stilou!"
Corupţia şi ilegalitatea nu sunt nici ele uitate: "Şi-a sporit averea în mod ilicit cel ce susţinea legea în mod explicit." Şi legat de o mare şi dureroasă problemă, cea a falşilor scriitori, Gh. Gurău îndrăzneşte: "Hai liberare, strigau mulți scriitori din pârnaie!" Totuşi, parcă trăim într-o prea monstruoasă farsă!
Desigur, autorul, om cu simţul umorului deosebit, nu alege critica din motivele unei sticle de Merlot, "citate" către finalul primei părţi: "Mi s-a acrit, nu mai suport, se plângea în cramă o sticlă de Merlot." Chiar dacă subtitlul manuscrisului era "cugetări amare" (nu şi "acrite"!), o mare dragoste de viaţă şi de oameni rezultă, în ultimă instanţă.
Titlul celei de-a două părţi, "Cuvinte răsfăţate", parcă asta şi sugerează, această parte fiind, aşa cum sugeram mai sus, un fel de dicţionar sui generis, un dicţionar când liric, când tot satirico-aforistic, existând uneori însă şi un fior mistic: "Ploaia - de sus cad lacrimi şiroaie la greu, semn clar că plânge Dumnezeu."
Diafanul supravieţuieşte împreună cu duritatea: primul text (din a doua parte), "Burniţa - lacrimile de cristal, din cer scuturate, pe obrajii naturii îngheţate.", este urmat de "Zloata - Holera pământului pe timp geros pătrunzând atmosfera până la os". Ceea ce ne aduce aminte că nu este totuna Poezia cu tot ceea numim Realitate!
Titlul volumului şi acesta în sine, sunt, într-un fel, o para-frază geo-literară la genul extrem oriental al haiku-ului, autorul încercând să fie şi original, şi autentic, reuşind în bună măsură, atât cât este posibil când partea încearcă să redea întregul. Dar oare, se întreabă înţelept scriitorul, "despre bobul de rouă se poate spune că se bucură de căldura soarelui?" Gheorghe Gurău ştie că "Paradisul fericirii, de cele mai multe ori, nu e în sufletul omului ci în înţelepciunea sa."
Şi asta e valabil chiar dacă "trăim într-o lume pestriţă, filosofa la sol o prepeliţă", unde, iată, ispitele minimalismului pot face victime inocente în fel şi chip!
Precum se va observa, Gheorghe Gurău continuă bine experimentalismul din "Par şi Impar", unul dintre recentele sale volume, îndepărtându-se însă acum, nu foarte mult, de clasicismul pentru care pleda acolo…
Bref, mai puţin romantism aici, probabil cele mai gustate vor fi "poemele" precum "Sunt de-a dreptul jignit, şi-a zis un iepure cuprins de angoasă, în vis fugărit de-o ţestoasă", ceea ce ni-l confirmă ca pe unul dintre umoriştii remarcabili ai spaţiului nostru cultural…
Deşi cartea este, până la urmă, subintitulată "reflecţii amare", tonul general este, totuşi, unul optimist, propice unei dedicaţii pentru nepoţii scriitorului, Raphael şi Clara Burmeister, dedicaţie care "deschide" universul demn de elegii pentru fiinţe mici şi mai puţin mici, unde sabia unui Leonidas mult mai paşnic ştie a tăia moravuri, apucături, ipocrizii, nebuneli, răutăţi!
