(pentru doamna Corina Axente)
Luaţi-mi umbra, verdele şi vântul,
turnaţi-mi cer pe ultimul cuvânt,
cărări şi păsări, viscole pe gură,
copacii mei cu vârful în pământ!
M-aţi învăţat să mă iubească lupii,
şi frunzele să-mi spună ce-am uitat,
iar eu, sălbatec, le-am întins capcane
şi i-am vândut pe un covrig uscat!
Voi aţi ştiut să-mi puneţi rădăcina
drept leagăn pentru dor şi pentru vis;
lupii veneau să-mi învelească somnul,
dar i-am ucis, iubito, i-am ucis!
Şi mă făceam că mor de îndurare;
privighetori creşteau, cântau în tei,
iar tu, iubito, aşteptai departe,
mult mai departe de copacii mei!
Şi dacă timpul poate să te fie
mireasă în pădurea de argint,
ajută-mă să ne iubească lupii
fiindcă lupii urlă, dar nu mint!
Nu ştie nici un lup şi nici o frunză:
numai Poetul moare pe Cuvânt!…
luaţi-mi vorba, strigătul şi cerul,
copacii mei cu vârful în pământ!
