Copacii mei cu vârful în pământ

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

(pentru doamna Corina Axente)

Luaţi-mi umbra, verdele şi vântul,

turnaţi-mi cer pe ultimul cuvânt,

cărări şi păsări, viscole pe gură,

copacii mei cu vârful în pământ!

M-aţi învăţat să mă iubească lupii,

şi frunzele să-mi spună ce-am uitat,

iar eu, sălbatec, le-am întins capcane

şi i-am vândut pe un covrig uscat!

Voi aţi ştiut să-mi puneţi rădăcina

drept leagăn pentru dor şi pentru vis;

lupii veneau să-mi învelească somnul,

dar i-am ucis, iubito, i-am ucis!

Şi mă făceam că mor de îndurare;

privighetori creşteau, cântau în tei,

iar tu, iubito, aşteptai departe,

mult mai departe de copacii mei!

Şi dacă timpul poate să te fie

mireasă în pădurea de argint,

ajută-mă să ne iubească lupii

fiindcă lupii urlă, dar nu mint!

Nu ştie nici un lup şi nici o frunză:

numai Poetul moare pe Cuvânt!…

luaţi-mi vorba, strigătul şi cerul,

copacii mei cu vârful în pământ!

Citit 564 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.