CRONICĂ DE CENACLU | 23 August – ziua forței personajului colectiv

CRONICĂ DE CENACLU | 23 August – ziua forței personajului colectiv
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ziua de 23 August era sărbătorită cu un grandios spectacol prin care poporul își exprima recunoștința față de partidul unic. Vremurile acelea au trecut. Azi, fiecare sărbătorește cum poate, după noroc, iar noi – cei care l-am urmărit pe Cezar Amariei lecturând povestirea sa numită Forța personajului colectiv – am avut parte de o seară cu un text scris meșteșugit, o povestire despre o piesă de teatru care nu s-a mai jucat, într-un teatru care nu a mai avut actori. 

”Mi-a plăcut foarte mult ritmul. M-am simțit invitată să particip, nu să fiu doar spectator. Apreciez reușita acestui demers” (Cristina Neacșu).

”Folosește imagini puternice și frizează grotescul. Am avut în față un portret. Descrierile sunt fabuloase. Personajul a fost foarte bine conturat” (Daniela-Lăcrămioara Capotă).

”Mă interesează construcția. E o poveste care reiese din dialog. Are mult umor, iar limbajul este unul realist. Interesantă este și creșterea tensiunii dramatice. Are și o secvență de Caragiale, dar și umor englezesc. Se poate juca așa cum e” (Victor Cilincă).

”Am remarcat siguranța cu care scrie. Personajele nu sunt confecționate, nu sunt silite. Simt o siguranță a condeiului."  (Stela Iorga).

”Toată construcția e făcută în jurul unor antagonisme: omul vechi-omul nou, limbaj vechi-limbaj nou etc. Se joacă foarte bine cu acestea. Mi-a plăcut foarte mult limbajul, chiar și cel din partea întunecată a DEX-ului. Prinde bine, este la locul lui” (Mihai Vintilă).

”Mi-a plăcut inteligența cu care e scris textul. Felicitări! Dacă ar scrie o carte cu ritmul acesta, ar fi o reușită. Deși e o meditație asupra condiției artistului, își păstrează neutralitatea, neluând partea nimănui” (A.G. Secară).

”Mi-a plăcut să aud un text plin de umor, care poate fi oricând jucat pe o scenă. Aș dori să continue. Are talent și scrie cu naturalețe” (Ionuț Vasile).

”Nu mi se pare foarte bine construit textul. Mesajul este prea la îndemână, prea evident. E scris prea lejer și, oarecum, expeditiv. Aș fi vrut ceva mai apropiat de literatură.” (Cristina Dobreanu).

”Text antrenant, care te introduce printre personaje. E un text foarte bun care poate fi jucat oricând la un teatru sau la televiziune.” (Dragoș Valentin).

”Povestea este bine transpusă. A știut ce face încă de la început. Are coerență. Totuși, mi-ar fi plăcut un joc al absurdului mai accentuat” (Leonard Matei).

”Un exercițiu de stil și o poveste bine echilibrată. Cred că ar merita să se aplece mai mult asupra ei, pentru a crește tensiunea textului chiar și cu o miime de grad. Unele repetiții ar trebui eliminate, dacă se are în vederea alcătuirea unui volum de proză” (Octavian Miclescu).

Astăzi, 30 august, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", de la ora 19,00, va citi Ioan G. Tofan.

Citit 1784 ori Ultima modificare Vineri, 30 August 2019 12:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.