Clubul SF și Fantasy, la prima sa întrunire
Foto: Lucrarea artistei Theodora Daniela Capăt, care trăieşte în Olanda şi a expus şi în Muzeul de Artă Vizuală

Clubul SF și Fantasy, la prima sa întrunire
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Azi, luni 4 noiembrie, de la ora 18,00, la Salonul literar „Axis libri”, va avea loc cea de-a doua întâlnire a Clubului SF  & Fantasy  gălăţean „Das Mioritza Reich5”, a cărui înfiinţare s-a petrecut la şedinţa Salonului literar al Bibliotecii „V. A. Urechia” pe 10 octombrie, cu prilejul unor lansări de carte SF. Numele clubului fiind stârnit de titlul unui roman SF de Victor Cilincă (ucronie distinsă în 2013 cu Premiul pentru roman al Editurii Tracus Arte Bucureşti, scriere promovată nu numai în ţară, ci şi de către şi de o revistă SF a Universităţii Birmingam, Marea Britanie) şi evocând totodată, prin "la puterea a 5-a", numele de aur al fostului cenaclu literar SF gălăţean de renume naţional, formator de scriitori recunoscuţi, „A cincea dimensiune”. Astăzi, participanţii vor putea sta de vorbă cu scriitorul Cilincă, care va citi SF şi Fantasy proprii, cu moderatorul A. G. Secară, critic literar şi scriitor (iniţiatorul titlului Clubului), cu scriitori şi cu traducători de SF şi cu fani ai genului.

Citit 1533 ori Ultima modificare Duminică, 03 Noiembrie 2019 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.