Hitchcockline - poliţiste, mai altfel. Sfiosul

Hitchcockline - poliţiste, mai altfel. Sfiosul

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Trecuse pe la câţiva informatori de-ai săi. E bine să te asiguri că oameni precum Seyran Musa, micuţul traficant de fetiţe, sau Asad, care pretindea că trăieşte din negoţul cu covoare persane - poliţistul nu văzuse vreodată alt covor decât cel pe care îl privise şi acum patru ani -, sau întunecatul imam Ahmad Alif, pe care spera să-i ştie că se roagă cumsecade şi nu mişună în perimetrul apărat de comisar… Chiar nu era treaba lui Polizeikommissar Erich Taube! El trebuia doar să asigure perimetrul în care se va desfăşura Congresul Petrolului. Pentru că era aşteptată, de la Bruxelles, Alteţea Sa prinţesa Marie-Esméralda a Belgiei, măsurile de precauţie erau fireşti, deşi comisarul ştia că la Bruxelles sunt atâtea prinţese încât le cam „scade preţul”; mă rog, oaspetele de acum era chiar mezina regelui Leopold al III-lea, dacă vi-l mai amintiţi... Congresul se ţinea la Novum Hotel Congress, aproape de metrou. Greşeala pe care o făcu trăgătorul misterios fu aceea că s-a grăbit: a tras cu câteva clipe înainte ca bodyduardul prinţesei să o ajute pe aceasta să urce pe podium. „Băbălăul!”, se hlizi Poker, adică Clarence Holm, ceva  mai târziu, după şedinţa de analiză. El îl poreclise pe asasinul plătit, deja cam ghinionist, „Sfiosul”, după un personaj din „Alba ca Zăpada”, filmul lui Disney. Taube nu răspunse, însă nu putu să nu se gândească şi la faptul că tiraliorul invizibil scăpase din nou de sub nasul Poliţiei (şi-o fi pitit el puşca cu lunetă în vreun port de vioară, sau într-o cutie de contrabas? Nu, căci în cutii de contrabas se ţin numai tancurile!).

Acum 12 zile, la Ernst Happel Stadium, un alt foc ghinionist trecuse milimetric pe lângă pastorul Alph Lukau. Cum prelatul sud-african fusese acuzat că a cam falsificat o nouă înviere din morţi, poliţistul se putea aştepta la o adică şi ca acesta să se învie şi pe el însuşi. Era de fapt a treia încercare de asasinat asupra unor VIP-uri, toate nereuşite. Părea să se reliefeze însă un alt model. De fiecare dată, în liniştitul cartier Favoriten, cartieul preferat de cupluri cuminţi şi cu salarii normale, izbucneau încăierări care se soldau cu foarte mulţi răniţi. În timp ce poliţiştii erau cu ochii pe oaspeţi importanţi, posibile ţinte ale unor terorişti, o bătaie izbucnea unde nu te aşteptai şi oamenii se călcau în picioare, îşi dădeau foc, se tăiau în vitrine. Iar cartierul avea sensibilităţile lui - acolo trăiau foarte mulţi arabi şi turci, un creuzet de dulceţuri în care puteai arunca discret un pumn de viermişori lacomi, care să împrăştie boala fricii...

(2)

În şcoala militară, pe actualul Polizeikommissar Erich Taube îl porecleau „Die Taube”, adică „Porumbelul”, dar băiatul cel blajin dăduse deja destule găuri în cap unor terorişti în timpul serviciului  său militar în Kandahar, în urmă cu zece ani şi mai bine. Acum, era destulă plictiseală, dar atentatele începură să se înmulţească. Se luau măsuri de precauţie, apelau la supraveghere electronică, însă erau prea multe personalităţi aşteptate la Viena în acest fierbinte sezon politic, nu puteai şti când anume va acţiona atentatorul, ce anume îl va interesa în mai mare măsură. Şi, între timp, nemulţumirea fiecărui vienez de rând creştea, privind cu neîncredere la oricine vorbea o altă limbă, iar străinii se considerau posibile victime în războiul altora… Dacă ar şti CÂND SE VA ÎNTÂMPLA, capcana în care să cadă teroristul/ teroriştii va putea fi din timp pregătită, oamenii săi n-ar mai trebui să acopere un teritoriu atât de vast. Cu tot ajutorul primit în ultima vreme de la The Federal Bureau of Investigation din Washington, nişte vulpi bătrâne, orbecăiau cu toţii! Însoţind-o cu o echipă aproape invizibilă pe prinţesa care ţinuse să viziteze din nou Palatul Schönbrunn, Tauge scrâşni din nou din dinţi când trecură pe lângă Catedrala Sfântul Ştefan, emblema Vienei, bijuteria aceea traforată în marmură, dantelărie în piatră, acoperită cu ţiglă colorată, la care se holbează „progresul”:  o clădire din oţel şi sticlă care sufocă gloriosul trecut! Prinţesa nu părea afectată de atentat. „Nu putem localiza telefonul”, îl sună chiar inginerul Fitz, de la Serviciul Tehnic. „Dar de ascultaţi, îl ascultaţi”, preciză Taube. Într-adevăr, constataseră că telefonul respectiv fusese în perimetrul tuturor celor trei atentate nereuşite. „De ce te interesează tocmai nişte atentate ratate?”, îl întrebă Clarence Holm, zis Poker, pentru că mereu pierdea. La orice joc, ceea ce este, să recunoaştem, o performanţă. „Pur şi simplu simt că am fler”, mormăi comisarul. Niciunul dintre participanţii la incidentele soldate cu morţi şi răniţi, care aveau loc exact la ora atentatelor ratate, nu a putut fi condamnat. Poate aveau norocul, de data aceasta, cu trăgătorul… „Sfiosul”. Glasul de la telefon confirmă: „Sigur, apelul a fost ascultat de noi, dar nu au fost cuvinte…”  „Ce vrei să spui?” – se miră poliţistul. „Vreau să spun că s-a auzit muzică. Câteva momente. Apoi s-a întrerupt apelul. Fără ca unul din cei doi să spună măcar „Alo”. Poate că a fost greşeală…”

(3)

Clarence Holm, zis Poker, avusese un tată britanic necunoscut, se născuse în Irlanda, unde trăise într-un orfelinat. Acolo i-au spus că ar putea fi „de exemplu” poliţai. Irlandezii scăpaseră de el, scăpaseră şi cei din Albion, Scotlandyardul, pentru că era sâcâitor. Polizeikommissar Erich Taube prefera să nu-l asculte. Însă tontul de Poker tocmai debita o teorie: „Păi eu, dac-aş fi comisar, daaacă aş fi, m-aş uita ce partid de extremă dreapta are interes ca lumea să se agite, ca arabii să fie puşi pe jar. Mie mi-a spus o păsărică ceva: după cât de slab au lovit cele trei gloanţe, nu e o puşcă cu lunetă, ci un fel de praştie nedetectabilă. Şi mai degrabă cred că sfiosul a avut îndemânarea să NU nimerească persoane importante. Nimeni nu repetă de-a surda atentate asupra VIP-urilor, ştiind că, dacă le nimereşti, luni de zile poliţia te răscoleşte şi-n…” Comisarul nu mai stătu să asculte până unde răscoleşte Poliţia. Îi zise lui Poker: „Hai, ia-l ca pe un fel de pariu, ca pe un joc pe care, pentru prima dată în viaţă, ai să-l câştigi. Numai dacă… ai curajul să rişti.”

Poker acceptă imediat - ţi-am zis că e destul de idiot ca să rişte. Dar încă nu ştiau ziua atentatului, pentru a desfăşura, după teoria destul de nesigură a irlandezului, un filtru masiv în cartierul cu emigranţi, în zona unde se va desfăşura un eveniment de mase. „Şefu´, eşti drăguţ să-mi fredonezi?” „Ce să-ţi fredonez?” „Păi, melodia de la telefon.” Siderat, Taube intonă ceva aproximativ. „Cum, eşti vienez, de cultură germană adică, şi nu ştii? Păi asta-i „Für Elise”!” „Adică?” „Adică, o bagatelă! Adică aşa se cheamă cântecul, „bagatelă”, e ceva pentru pian. Când am ajuns la Viena în şcoala de limbă, m-au silit să învăţ şi cuvintele: uite cuvintele - „Freude, schoener goetterfunken/ Tochter aus elysium,/ Wir betreten feuertrunken” Înţeleg chiar şi eu: „Bucurie, drăgălaşo, divină scânteie delicată,/ Fiică din adâncul mitic al Pământului (e o chestie antică grecească, un rahat vechi!),/ Intrăm în foc înecat”…

Cum Taunbe se enerva, Poker conchise: „Bine, e cântecelul cel mai popular al neamţului acela, Ludwig van Beethoven, bagatela numită „Für Elise”!, „Pentru Elise”, da?” „Poate să fie şi pentru Papă, ce treabă avem noi cu fata ori cu muierea aia? „Păi avem, căci maestrul compozitor a scris, lângă titlu, şi data compoziţiei: „am 27 Aprilie”. 1810, da´ anul nu contează! Avem 27 aprilie, ceva sigur!”

(4)

Suspect de multă linişte pe 27 aprilie, în Cartierul Favorite. Acum, că ŞTIAU data atentatului, trebuia doar să se gândească unde NU va nimeri din nou Sfiosul: ţinta falsă. Apoi trebuia să reuşească să îi smulgă telefonul înainte ca acela să dea semnal celorlalţi complici. Poker tocmai îi explica lui Taube că această compoziţie minunată, cea mai cunoscută în vremurile noastre când aduci vorba despre Beethoven – Poker avea obrăznicia de a-i spune chiar Ludwig şi atât! – fusese de fapt descoperită la patru decenii după moartea compozitorului. „Acum ai să-mi spui că era surd. Ştim şi noi!” – , făcu Taube. „Mai lasă enciclopediile electronice şi pune-ţi naibii fesul!” Ofiţetul îl pipăi ca să se asigure că subordonatul îşi pusese ca oamenii vesta antiglonţ. „Şi, mai ales, să ridici labele cât mai sus când mă auzi răcnind în cască. Ambele! Am să strig scurt, nu-ţi pun nimic de… alde Ludwig ăla al tău!” Dacă Poker nu se sinchisea, Polizeikommissar  Erich Taubeera nervos şi pentru celălalt.  Poker putea fi rănit sau chiar ucis, dacă atentatorul obişnuia să tragă şi în cap! Sau să tragă poliţia! Apoi, exista şi riscul ca atentatul să nu fie împotriva consulului francez, ci împotriva cardinalului italian. Cardinalul vizita însă o catedrală situată prea aproape de marşul de protest anunţat pentru Favorite.

Francezul coborî din limuzina nesfârşită, făcând un gest prietenesc din mână. Nu, era imposibil, printre atâţia civili, să observi pe cineva cu un soi de arbaletă, de praştie care să antreneze un glonte. Trebuiau să rişte!  Clarence Holm zis Poker auzi comanda lui Taube în cască şi desfăcu fesul, acoperindu-şi faţa: doar două găuri lăsau să i se vadă sclipirea ochilor. Se repezi spre limuzină în timp ce ofiţerul zbieră: „Mâinile, mâinile!”  Poker ridică mâinile, în timp ce trei poliţişti săriră peste el, apăsându-l la pământ cu greutatea lor şi a vestelor antiglonţ. Taube se asigură că Holm nu era ţinta vreunei arme şi nici nu se mai uită spre limuzină. Observă un bărbat, cu o faşă elastică care îi ascundea mâna stângă. Arma artizanală trebuie să fie ascunsă de faşă. Sfiosul avea concurenţă! Surpriza îi încetini mâna cu care ridica telefonul. Taube era deja în spatele teroristului deghizat în… poliţist. Îl răsuci. „Ce avem noi aici? Domnul Musa în persoană. Nu mai e rentabilă vânzarea de carne vie?!” 

În timpul marşului de protest din Cartierul Favoriten nu se înregistrară violenţe în acel 27 aprilie. În afară de şapte arestări: telefonul lui Musa îi făcu vulneabili pe cei care se pregăteau să aţâţe, să distrugă şi, dacă aveau noroc, să aducă moartea la îmbulzeală. Erau întotdeauna destui fanatici care să te calce în picioare!

(Sfârșit)

Citit 3030 ori Ultima modificare Marți, 26 Noiembrie 2019 14:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.