CRONICĂ DE CARTE | Carte de aur, oţel şi energie! Un volum scris la mai multe mâini

CRONICĂ DE CARTE | Carte de aur, oţel şi energie! Un volum scris la mai multe mâini
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Petru Todoran, Cronicile Combinatului, oameni şi fapte, I, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2019


Cronicarul” Petru Todoran, care a mai şi scris un roman autobiografic romanţat, pe lângă alte texte literare remarcabile, tot despre „viaţa şi combinatul”, pare să asculte de vocea colectivă (Nu chiar Travaliul Fanteziei Colective al regretatului Apostol Gurău!), a celorlalţi „asociaţi”, deoarece se poate spune că volumul este scris la mai multe mâini, fiind ca un fel de concert… colectiv, mai mulţi dintre membrii „protipendadei”, onorabilii care au condus destinele Mastodontului siderurgic, întâlnindu-se şi hotărând să salveze de la uitare, ei devenind eroii cărţii, care îşi retrăiesc eroismul ori re-căutându-l, un eroism deloc simplu sau uneori deloc spectaculos.

Totuşi, Petru Todoran este coordonatorul, mintea limpede, mai aducându-şi „obolul”, după cum este menţionat în „predoslovie”: Ştefan Prică, director general al Î. Antrepriză de Construcţii, Montaje şi Reparaţii, George Mârzac, director general C.S.G., Tiberiu Mănăilă, director de producţie, Iuliu Ovesea, director Institutul de Cercetări şi Proiectări Produse Plate şi Acoperiri metalice, Ştefan Banu, Mihai Ursu, director Uzina de Producere şi Distribuire a Energiei în Siderurgie, Mihai Chiculiţă, director energetic al CSG, Emil Ceangă, Ion Nicolae…

Vocea menţionată mai sus pare să spună:

„Să te vedem, până atunci, Cronicarule, cum vei încropi o povestire care să merite să fie citită! Dar cel mai bine, cată cu atenție în juru-ți și vezi că fiecare om este povestitor al isprăvilor proprii. Deci lumea-i plină de povești. Ai grijă doar cum le culegi, cum le citești. În profunzimi trebuie să descoperi mesajele prețioase, să le descoperi culorile, frumoase ori sumbre; și parfumurile, plăcute sau respingătoare.”

Textul propriu zis capătă şi accente de jurnal de creaţie. Dintr-un mic conflict, rezultă clar arta poetică asumată aici, alta decât la alte romane istorice scrise de Petru Todoran, din acest punct de vedere fiind şi un roman istoric total non-conformist:

„Mihai îmi atrăsese atenția, de două ori la rând, că trebuie să operez câteva corecții la date și la fapte, pentru a mă păstra în limitele intenției declarate încă de la bun început, că vom consemna în Cronici doar oameni și fapte. I-am comentat atunci că într-o operă literară, din orice categorie ar face parte, autorul are totdeauna dreptul de a-și exprima punctul propriu de vedere, că opinia lui scoate acel text dintr-o simplă consemnare istorică de fapte și îl transpune într-un mesaj cert. Că indiferent de voința naratorilor, eu tot îmi voi permite, măcar din când în când, să fac un comentariu, să emit o apreciere dacă ceea ce am consemnat se face sau nu, dacă este moral sau nu etc. De asemenea, voi pune întrebări ca un reporter de teren, urmărind să scot în evidență un aspect sau altul al lucrurilor și întâmplărilor narate. Că nu pot fi doar un simplu reportofon mecanic!”

La un moment dat, se scrie despre o Carte de Aur a Combinatului. Cu siguranţă prin această carte avem de-a face cu unul dintre volumele acestei Cărţi de Aur. Şi Petru Todoran s-a dovedit a fi un aurar literar răbdător, care a ştiut să ocolească de cele mai multe ori (practic de câte ori s-a putut!) redarea seacă a unor evenimente sau caracteristici tehnice, a introdus inspirat episoade (aproape) romantice, care explică altfel viaţa sentimentală dificilă, uneori, a angajaţilor, Destinul spunându-şi cuvântul prin amânarea la infinit a unei întâlniri, de pildă, la teatru. Domnişoara, exasperată, îi va da… eroului papucii!!! Totuşi, personajele feminine nu sunt în prim plan, deşi câte o soţie dă câte o replică mai mult decât memorabilă.

Deşi nu se insistă, nici accidentele, despre unele amintind deja, nu sunt neglijate, un salt cu o dubiţă de pe viaductul ce leagă combinatul de oraş, ducând la moartea a aproape tuturor pasagerilor, fiind de neuitat, prin tensiunea care însoţeşte relatarea, unul dintre povestitori trebuind să fie printre cei îmbarcaţi! De alt fel de savoare sunt povestirile dedicate furturilor din Combinat!

În imaginea de mai jos, de la stânga la dreapta, Ştefan Prică, Mihai Chiculiţă şi Petru Todoran, la lansarea volumului:

Şi mai este, plecând de la alt paragraf, şi o Carte a Recunoştinţei, dar şi una de istorie, din multe puncte de vedere. Istoria fiind şi sursă de inspiraţie pentru relatarea unor momente de război… civil:

„-…însuși Ștefan (adică eu!) pleacă în recunoaștere, spre locul numit Podul Înalt. În cazul nostru locul acela înalt se numea „anexa turn”. Am depus devizele la secretariatul serviciului investiții al CSG, am luat datele de înregistrare și am plecat. Acolo, la anexa turn, era o atmosferă efervescentă, un veritabil furnicar de oameni, români, dar și străini, șefi, dar și simpli funcționari. Când trecea câte o mărime locală, cei ce se aflau pe scări se lipeau de pereți, unii chiar se și înclinau, scoțându-și coifurile (căștile de protecție).”

O nouă scenă a mărului, în timpul unei inspecţii de la Bucureşti, este şi ea de neratat! Sunt şi pagini demne de o intrigă poliţistă, când apare un ins scandalagiu care îşi însuşeşte diplomele altora; evenimentul din 10 mai 1977, când întreaga reţea naţională de electricitate cade, poate fi comparat, dacă tot am adus vorba de filme, cu tensiunea din pelicula artistică „Explozia”, cu Gheorghe Dinică, (Unde acţiunea se petrece pe Dunăre în dreptul Galaţiului!), deşi, după definiţia maestrului, este doar „suspans tehnic”!

Ca să nu mai spunem şi de scena trecerii cajei enorme prin Galaţi, pe străzile lui, de pildă, care este demnă de filme SF! Sau „filmul” salvării platformei maritime „Orizontul”, povestit spre final, în timpul unei furtuni necesită, la fel, efecte speciale!

Bref, chiar şi de la Petre Ţuţea încheind, - un capitol întreg îl are ca… sfânt protector pe atât de încercatul filosof! -, un anumit tip uman, nu neapărat cel de tip „nou”, va putea fi înţeles mult mai bine prin lecturarea acestor cronici. 

Întru Adevărul vieţilor lor, de care, în pofida ideologiei oficiale a regimului comunist, Sfântul Arhanghel Gabriel, şi nu numai, după cum veţi constata în lupta cu somnul (unui anume personaj), cu… „inerţia”, cu alte rele mai grave, a avut grijă!!!

Desigur, Istoria nu poate fi schimbată! Ea este şi Viaţă, viaţă eternă, după cum ne învaţă poveştile, cronicile şi cărţile sfinte, de aur sau nu!

Rămâne întrebarea, venită de la arhangheli sau nu, dacă ar fi viaţa aceasta să se repete, oare eroii acestei cărţi, deveniţi, iată, personaje, ar repeta viaţa lor? Eterna reîntoarcere ar căpăta un alt răspuns decât în cazul lui Nietzsche?

Întrebarea asupra acceptării repetării vieţilor ar putea fi începutul celui de-al doilea volum...

Citit 1966 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Noiembrie 2019 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.