"Noduri și Semne" a încheiat apoteotic anul 2019, cu o ședință în care fiecare a dat citire unor fragmente din creația proprie, Iar Simona Toma a venit cu o lectură suplimentară din Stela Iorga.
Mă așteptam la emoții lirice, dar ceea ce a urmat a fost un carusel din care am coborât împleticindu-mă, de-abia reușind să mă adun de pe unde mă purtaseră versurile care au tras de corzile sufletelor noastre ca un chitarist de heavy metal pierdut în baladă.
Profetică și poetică, Anca Șerban-Gaiu ne dă de veste că ”urcușul ne aparține”, dar că până acolo ”morții așteaptă încă iertarea celor vii”, în timp ce ”arborele memoriei își întinde capetele fioroase în cele șapte zări”. Desprinderea de trecut ar fi greșeala necesară, lăsând în urmă triști, dar esențial de vii, ”pescărușii bătrâni” care sunt ”marii deținători de adevăruri solitare”.
Carmen Neacșu preia ideea de concert rock și trece la un October Rain melancolic și pictural (pe ideea unui November Rain) - ”Păsările îmi poartă cerul pe aripi și mi-l aduc aici... în fața geamului să desenez pe el cu inima mea - cărbune încins, profilul tău, Octombrie”. Intuind poetic germenii sublimului acestei luni aparent igonrate de Guns N’ Roses, Carmen îi dă libertatea de a face ea însăși artă: ”Octombrie cioplește ploaia și din ea sar așchii care compun chipul tău, Octombria...”
Sunând a Simona Toma, Stela Iorga își ghicește viitorul în stele (cum altfel?!), dar în ”stele de mare perfecte, eșuate pe țărm”. Într-un puzzle simplu, de yin și yang, viața se completează cu moartea care, odată și-odată, ne va ”strânge prietenește de mână” pe toți, într-o alunecare în sine.
Apoi, sunând chiar a ea însăși, Simona, mereu aceeași Simonă, întotdeauna alta, merge în vârfurile picioarelor printre amănuntele unei camere voit banale, pentru a nu trezi prea tare poezia latentă și somnoroasă din ”proezia” auto-intitulată ”cu ochii strânși”. Suntem, cu toții, transportați într-un spațiu intim, aparent minuscul, dar cu detaliile unui desen pe un bob de orez: ”în borcanul cu periuța și pasta de dinți, pe-o fântâna arteziană, doi tineri se sărută”.
Trecerea bruscă de la poezie la proză face bine. Tudor Neacșu, acest haiduc al umorului, povestește cu har aventurile unor antieroi trăitori pe gura de rai care este satul românesc pe vremea când casetele piratate, de genul ”Superselecții Volumul 3”, erau derulate cu creionul. Pe fond de Happy Nation, satul românesc își trăiește tragi-comediile într-o atmosferă de mare autenticitate.
Fragmentul din ”Uimitorul Jack”, scris de subsemnatul, a fost primit cu ”bravo”.
Vineri, 3 ianuarie 2019, de la ora 19:00, la sediul "Viaţa liberă", citeşte Ioan Tofan.
