* (sau cum se intră în litigiu cu balaurul paznic de flori) *
Sunt la Lala, la lalele albe, negre şi înalte,
paralele şi păzite de-un balaur laureat
la concurs de lapidare şi de câte multe alte
jocuri din grădina unde vin mârlanii la furat.
Lala este fată mare, chiar exagerat de mare,
ţine tare la lalele, nu dă una nici de leac,
numai mie-mi dă lalele să le dau la lele, pare
că la Lala chiar iubirea este flască, este fleac.
Stau cu Lala la palavre - este bacalaureată,
are planuri, are plante, are lan planificat
de lalele paralele - dar se simte bosumflată
când îi cer o ciocolată mică şi cu fundul lat.
Dă lalele, iau lalele, plec la lele, dau la lele,
mă întorc la Lala lampă de lichior ciocolatiu,
îi citesc din Lampedusa…ea clamează paralele
cu balaurul balcanic, clampă şi reclamagiu.
