E un bun al tuturor, încât fiecare îşi permite să-l trateze după bunul plac. Despre limba română şi patimile ei de zi cu zi, aşa cum se percep de la catedra unei şcoli şi nu numai, ne-a povestit, într-un interviu pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde, profesorul Melu State.
Cadru didactic de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Costache Negri” din Galaţi, cunoscut autor al mai multor volume de teorie şi practică a limbii române în comunicare, prof. Melu State reuşeşte să vadă şi lumina din cuvinte.
Motiv pentru care le mulţumeşte profesorilor săi din şcoală şi din facultate. Într-un final, aşa cum veţi citi mai jos, dacă roşim până în vârful urechilor sau, dimpotrivă, ne doare în cot dacă mai scăpăm pe ici, pe colo câte o greşeală de exprimare, ţine de cartea de vizită a fiecăruia dintre noi.
Reporter: Ca profesor de limba şi literatura română sunteţi mai exigent cu modul de exprimare al celor din jurul dumneavoastră?
Melu State: În primul rând, sesizez imediat greşelile şi, dacă sunt la clasă, le corectez şi încerc să le explic elevilor. Pentru a fi evitată, greşeala trebuie întâi conştientizată. Încerc să fiu un model de exprimare, fără să fiu pedant.
Reporter: Cine greşeşte mai des? Tinerii sau părinţii lor, adulţii?
Melu State: În egală măsură, pentru că abaterile de la exprimarea corectă ţin de cultură, şi la cei care au făcut şcoala ieri, şi la cei care o fac azi. Din fericire, preocuparea pentru exprimare există şi la cadrele didactice de specialitate, şi la instituţiile din domeniu.
Reporter: Instituţii care schimbă destul de frecvent regulile…
Melu State: Mă provocaţi să vorbesc despre DOOM 2? Cred că acesta e binevenit, în sensul că a inclus foarte multe neologisme, limba română fiind, din fericire, foarte permisivă.
Una care nu numai că adoptă, dar şi adaptează uşor cuvintele, de vreme ce conjugăm downloadez, downloadăm a doua zi după ce a intrat în limba română. Dicţionarul a făcut şi alte lucruri bune.
Singurul lucru care mi se pare că nu e binevenit este că a inclus foarte multe variante libere, în sensul unei cedări uşoare în faţa uzului. Se pune problema în felul următor: dacă introducem multe variante libere, subminăm caracterul normativ al lucrării.
Dacă am glumi, am zice că DOOM 3 ar putea să aibă o singură pagină pe care să scrie: „toate variantele sunt corecte dacă mesajul se înţelege”. Şi gata.
Reporter: Care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le facem?
Melu State: Cred că la găsirea pluralului corect, dar, în acest caz, mesajul se înţelege, în final. De asemenea, la forma corectă a verbelor.
Reporter: „Succesuri” este un celebru exemplu negativ… Ar putea să se impună vreodată?
Melu State: A fost atât de ironizat, încât nu are nicio şansă. Mai rău e cu formularea „ca şi”, folosită cu sensul „în calitate de”, care face ravagii. E o aberaţie să spui „Eu, ca şi profesor”.
Reporter: În ce medii identificaţi cele mai multe metehne?
Melu State: Mai mult la televizor. Dacă omul intervievat nu are o cultură, se înţelege că el vorbeşte într-o limbă română precară, dar e vorba şi de personalităţi care sunt, vrând-nevrând, modele, iar faptul că şi ele fac greşeli e grav.
Acum, dacă deschidem un mijloc de comunicare audio-video, în două-trei minute prindem o greşeală, eu v-o pescuiesc. Am acasă un folder de perle în care notez sursa, ora, ziua şi le valorific uneori, în articole.
Reporter: Cum ar arătă românii, dacă ar fi să-i caracterizaţi numai după modul în care vorbesc, fie foarte îngrijit, fie excesiv de neglijent?
Melu State: Cei care vorbesc îngrijit sunt oamenii care nu au lipsit foarte mult de la şcoală şi care au şi dragoste pentru limba română.
Ţine de cartea de vizită a fiecăruia şi de orgoliul fiecărui om, nu să fie intelectual cu diplomă, dar să fie un om agreabil, care ştie ce spune, care spune foarte exact ce vrea să spună.
Asta e ceva frumos, ceva care ţine de personalitatea omului. A vorbi îngrijit presupune o afecţiune pentru aceasta.
În ce mă priveşte, limba română este o lumină, o iubesc şi cred că noi, românii, ne putem mândri cu ea, pentru că avem o limbă modernă, cu un vocabular cu nimic mai prejos decât al altor limbi romanice.
Reporter: Dar cei care se exprimă cu superficialitate?
Melu State: Cei care nu pot vorbi cum trebuie au un handicap. Sunt persoane de toate categoriile. Cei mai periculoşi sunt cei care ies în public - un moderator de la televizor, de pildă, care vorbeşte cu greşeli sau care nu are o cultură minimă.
Cred că fiecare mijloc de informare în masă ar trebui să aibă filologi, pentru a aviza ce iese pe post sau într-o publicaţie.
Am văzut la o emisiune un moderator lăudând un dicţionar de limba română, care avea pe coperta IV o precizare, că respectă DOOM 2. Când am ajuns acasă cu cartea, am avut surpriza să constat că nu îl respecta.
Reporter: Atunci n-ar trebui să ne lipsească DOOM 2 de acasă?
Melu State: Da, cum n-ar trebui să ne lipsească nici poeziile lui Eminescu. Cel mai bun îndrumător pentru limba română este opera lui Eminescu.
Reporter: Poate ar trebui şi să închidem definitiv televizoarele şi să nu mai intrăm nici pe internet, unde pocim cuvintele?
Melu State: Nu, nici una, nici alta. Singura soluţie este să existe o preocupare de cultivare a limbii mai susţinută. Ea există, dar probabil că nu în foarte mare măsură.
De exemplu, există, în „România literară”, rubrica Rodicăi Zafiu, care se numeşte „Păcatele limbii”, foarte bună şi foarte actuală. Apoi, ar trebui ca selecţia celor care vorbesc în public să fie mai drastică pentru că, dacă omul are modele bune, va vorbi şi el foarte bine în mod firesc şi va dobândi respect pentru exprimare.
În epoca aceasta, în care normele sunt coborâte la nivelul individului şi care le acceptă numai dacă îi servesc lui, există, cred, o atitudine nepotrivită, aceea de a respinge orice norme globale.
Şi aici se încadrează şi respingerea DOOM-ului sau a normelor academice - ştiţi că există intelectuali care scriu în continuare cu î şi nu cu â - regula aceasta nu are fundament ştiinţific, o putem respinge, putem avea o opinie avizată; dar să respingi normele academice ţine de respectul faţă de legi, în general.
Iarăşi e un defect al omului zilelor noastre, într-o societate postindustrială de consum, unde totul e echivalat cu un produs care trebuie consumat. Dacă îţi place, îl consumi, dacă nu, îl respingi.
E o problemă pentru că normele se impun mai greu, iar fiecare face ce vrea, şi în domeniul acesta, din păcate.
Văd o diminuare a apetitului pentru argou al elevilor şi asta cred că vine de la faptul că, acum, comunicarea e foarte rapidă, pe internet. Cam toată lumea ştie ce înseamnă şi, ca urmare, nu prea mai e vorba de un argou.
Dar ce-i de rău e faptul că, în lipsa lui, proliferează termenii suburbani, vulgaritatea, chiar nonşalanţă de a rosti cuvinte aşa-zise tabu, dar care ţin, de fapt, de buna-cuviinţă.
În literatură, ca şi în exprimare, oricât de sofisticată ar fi gândirea celui care crede că poate fi neconvenţional, că poate să se exprime oricum, că niciun cuvânt nu e de ruşine, eu cred că da, rămâne vulgaritate”.
În literatură, singurul lucru care poate salva pe cineva de vulgaritate este talentul.
