„O carte savuroasă a singurului scriitor SF bun pe care îl avem la ora actuală”, un prozator „absolut remarcabil”, scrie pe coperta cărţii lui Dimitrie Lupu editoarea Gabriela Verban. „Povestiri soft” (nu uşurele, nu o aluzie la ţesătură, ci cu trimitere la software), Editura Verbaniana, Craiova). Lupu a scris romanele „Pecinginea”, superbul „Podul”, enigmaticul „Grădină cu Venus”, care merită să rămână în literatura la o promovare în care trebuie să se implice cu responsabilitate şi criticii, care aşteaptă să li se bată la uşă, „Vremea mahalalelor” – povestiri sau „Şapte povestiri crude”, cu o lume demnă de G. M. Zamfirescu sau Eugen Barbu, delicatul „Mica elegie provincială”, sau mai recentul volum „Cinci oameni de hârtie”.
În ´85, când am păşit în Cenaclul „A cincea dimensiune”, grup recunoscut la nivel naţional (în ´90, almanahul „Anticipaţia” a fost dedicat gălăţenilor!), l-am găsit acolo alături de traducătorii Petru Iamandi şi Vasile Savin, de invenatorul Doru Tătar, căruia avea să i se monteze un scenariu radiofonic la Radio Bucureşti, cu Victor Rebenciuc. Am profitat de faptul că PCR considera genul SF o jucărie tehnică, nu auziseră probabil de Orwell şi de "1984", aşa am scris liber, pentru Samizdat. Aveam un public interesat până târziu în noapte. Am descoperit că genul SF te formează ca să scrii fluent, fără lăbărţări, cu un punct culminant şi final neaşteptat. Model: „Miti”, cum îi spunem noi de-o viaţă, multă vreme starostele de la longevivul Cenaclu „Noduri şi Semne”, ne fermeca! S-a vădit că experienţa SF ne-a slujit tuturor, începând cu maestrul, un autodidact care ne uimea prin compararea stilurilor din atâţia şi atâţia creatori internaţionali.
„Dimitrie Lupu are apetit pentru parabolă. Dar, deopotrivă, şi pentru fantastic, ca şi pentru observaţie socială plină de acuitate”, „reuşeşte să scoată efecte estetice neaşteptate”, sintetiza poetul Mihail Gălăţanu pe LiterNet.ro.
