Nicicând războiul nu a fost parte a normalității. El este ca o mutație genetică a istoriei oricărei specii care se consideră inteligentă. Iar atunci când oamenii obișnuiți, cei care duc greul războiului, cei care înfig baioneta în piepturile altor oameni cu nimic deosebiți față de ei, oameni pe care-i doare și care lasă durere prin moartea lor, fac asta zi de zi, absurdul faptei ajunge o normalitate. Unii se întorc acasă, prefăcându-se împăcați cu ideea că nu au făcut decât să urmeze niște ordine. Alții se întorc doar pe jumătate, sindromul de stres post-traumatic ținându-le sufletul pe câmpul de luptă, rupt de trupul aflat, stingher, printre ai lui. Iar alții nu se întorc deloc, refuzând ieșirea din absurd, făcându-l propriul lor mod de viață și continuând un război cu ei și cu restul lumii.
Aceasta este una din temele propuse de Octavian Miclescu în piesa de teatru pe care el însuși o numește ”schiță, farsă”: Pisica cu nouă cozi. Scrisă cu inteligență, în așa fel încât să se preteze și la a fi pusă în scenă, și la a fi citită din comoditatea fotoliului de acasă, piesa atrage atenția și prin elementele de intertextualitate și interculturalitate pe care le presară în ea: Sven Hassel, Samuel Beckett, Shakespeare, ca să numim doar câteva.
”Ideea e foarte bună, dar sunt și trăsături care nu se justifică, chiar și în cazul teatrului absurdului. Unele lucruri nu sunt prezentate în așa fel încât să fie ușor de înțeles. Cu o ajustare a personajelor, ar ieși o piesă bună” (Cezar Amariei).
”Cred că personajele sunt bine conturate, chiar dacă ”tăvălite” prin absurd. Mi se pare că are un ritm foarte bun. Una peste alta, e interesantă. Există material pentru un spectacol bun din toate punctele de vedere. Mă bucur că se mai scrie și teatru” (Tudor Neacșu).
”M-a prins lectura. M-a prins felul în care a fost scris textul. Dacă aș fi văzut-o jucată, nu știu dacă mi-ar fi plăcut la fel de mult. Există o inteligență și o cultură remarcabile în această piesă” (Carmen Neacșu).
”Absurdul și-a spus cuvântul de la un capăt la altul al piesei. E un absurd rafinat. Genul acesta de scriere este destinat unui anumit segment de cititori și spectatori. Se vede că stăpânește tehnica scrisului” (Anca Șerban-Gaiu).
”Cred că e un text care merită puțin mai mult concret pentru a da rotunjime. Poate ar fi nevoie să încadreze mai bine timpul și spațiul” (Ana-Maria Panagatos).
”Textul m-a făcut să-mi pun o ”gașcă” de-ntrebări, m-a intrigat copios și m-a enervat până la amuzament, deci e ok!” (Gabriel Ghimpu).
Vineri, 1 mai, de la ora 19:00, în direct pe pagina noastră de Facebook, citește Carmen Neacșu.
