"Smoker’s swan song" de Dan Ciupureanu, Editura Tracus Arte, 2018
După ce și-a câștigat un loc binemeritat la masa literaturii române contemporane, cu primele două volume de poezie, respectiv „Efectul calmantelor” (Vinea, 2014), care a câștigat și premiul pentru debut în poezie al revistei Tiuk! și „Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr. 2”(Tracus Arte, 2015) și cu romanul „Omar și diavolii” (Polirom, 2017), Dan Ciupureanu revine în forță cu o nouă carte, greu de încadrat, ce-i drept, în vreuna dintre categoriile majore ale literaturii, luate în înțelesul lor clasic, „Smoker’s swan song” (Tracus Arte, 2018).
Această nouă carte, ce poate fi percepută atât ca un lung poem în proză, cât și ca un miniroman epistolar cu puternice nuanțe autobiografice (dacă prin autobiografic se înțelege și ancorarea în realitatea paralelă personală a autorului), este în opinia mea o construcție ce nu are nevoie de o încadrare strictă în vreun gen literar oficial. În urma lecturii acestei cărți, am rămas cu senzația unei curse de carusel, din acela clasic, cu călușei, având șapte stâlpi ce nu se rotesc însă datorită unui mecanism electric, ci mai degrabă în virtutea unei energii electrizante generate de perpetua leapșă dintre nebunie și luciditate, dintre demoni și îngeri, dintre Dan Ciupureanu - artistul și Dan Ciupureanu - omul.
Cei șapte stâlpi ce alcătuiesc baza angrenajului sunt de fapt cele șapte epistole pe care Dan Ciupureanu le adresează celor dragi ai săi, membrilor familiei sale: soției, celor doi copii, părinților și celor doi frați. Fiecare dintre aceste epistole surprinde latura profund umană a autorului. Sunt texte scrise într-un registru foarte intim, ca și cum ele nu ar fi fost niciodată destinate tiparului și astfel ochiului indiscret al cititorului: „dragă iulia, pentru că nu ai știut să-mi răspunzi coerent la întrebarea de ce mă iubești ca pedeapsă nu o să te mai supăr niciodată așa că îți vei da seamacă sensurile vieții nu sunt decât o închipuire” (dragă iulia); „dragă lucas, când erai foarte mic nu mă băgai în seamă și plângeai când te luam în brațe credeam că nu sunt un tată îndeajuns de bun până într-o zi când m-ai întrebat dacă sunt băiețel și m-ai rugat să facem pipi împreună”(dragă lucas); „când te-ai născut o asistentă mi te-a pus în brațe picioarele și mâinile au început să-mi tremure dacă nu mor acum nu voi mai muri niciodată mi-am zis și iată-ne conspirând împotriva sistemului totalitar de acasă și iată-ne doi prieteni care-și împart secretele ca pe niște sticle de absint”(dragă alexandra).
De bună seamă, cele mai emoționante epistole sunt cele adresate celor trecuți în veșnicie, respectiv mamei și fratelui Ali. Interesant este că acestea nu sunt câtuși de puțin infestate de patetismul specific celor ce se lasă pradă deznădejdii din cauza pierderii oamenilor dragi, și aceasta tocmai pentru Dan Ciupureanu își refuză ipoteza pierderii, preferând să le acorde celor doi, în continuare, statutul de prezențe vii și active în lumea sa interioară, ceea ce îl salvează de la o eventuală nebunie: „așa cum auzi voci este adevărat că auzi și vibrația pieptului meu când mă gândesc la tine?”(dragă mamă); „dragă ali îți vom cânta în fiecare zi și nu ne vom lua rămas bun niciodată” (dragă ali).
În ceea ce privește spațiul dintre cei șapte stâlpi, acesta este populat de o efervescență de imagini, gânduri și trăiri scrise adeseori sub forma dicteului automat, specific curentului dada și al suprarealismului, întretăieri de vis și realitate, mimări ale nebuniei menite să țină la distanță pierderea reală a contactului cu realitatea și bineînțeles, deja celebrele prezențe ale demonilor, contracarați timid de câte un înger mai curajos: „fetița care târa o păpușă nu plângea niciodată avea un carnețel în care trăgea linii când se uita spre cer și câte un vapor trecea pe deasupra ei fetița care târa o fetiță era foarte serioasă mergea ce mergea și apoi se oprea și ofta și mai trăgea câte o linie în carnețelul ei fetița care târa o păpușă era și ea o păpușă în loc de ochi avea trei nasturi mari cu câte trei găuri”; „câțiva demoni de la intrare învârteau patul trebuie să vorbești strigau demonii ce aveau înfățișarea mamei în ipostaze diferite mama care râde mama care plânge și mama care crede că fiul său este obraznic”.
Cât despre limbajul folosit în acest volum de către Dan Ciupureanu, este cel deja specific autorului, în care cuvintele așa-zis „tari” se regăsesc la tot pasul, asemenie și aluziile la cele mai sinistre patologii și atrocități ce pot exista în mintea unui om robit de nebunie în sensul ei psihopatologic. Cu siguranță însă că cititorii fără idei preconcepute despre limbajul literar, nu se vor simți câtuși de puțin lezați de exprimarea așa-zis vulgară a autorului. Ba dimpotrivă, vor înțelege că prezența în carte a unor expresii ceva mai dure nici măcar nu urmărește să șocheze potențialii cititori sensibi, ci are scopul de a-i trezi din somnolența psihică pe cei care se complac într-o stare de ignoranță față de tot ceea ce se întâmplă dincolo de patul cald al propriei existențe.
Smoker’s swan song este așadar o carte hibrid, ca un foc încrucișat între nebunie și luciditate pe de o parte și între dragoste și frică pe de altă parte. O carte pentru toți, pentru că, fără îndoială, fiecare cititor se va regăsi câtuși de puțin în paginile ei. Iar despre Dan Ciupureanu voi spune doar că este un autor ce trebuie urmărit și citit în întregime, pentru o funcționare optimă a sistemului nervos.
