77. NICHITA STĂNESCU. 77

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

’Tu-i pelinul mamei ei de viaţă!

(…şi amarul mamei ei de moarte!)

Casa mea e singură şi are

doar pelin pe jos şi zmeu la uşă,

coperiş din stuf şi pat în care

doarme şi visează o păpuşă!

Casa mea se uită înainte,

după mama dusă peste zare

să-mi aducă greierişuri sfinte

şi gorgoaze şi nu-mă-uitare!

Casa mea-i bătută de o Lună

îmbrăcată-n rochie subţire,

seamănă cu tine, vrea să-mi spună:

umbli haimanaua, nene mire!

Umblu haimanaua, poate-poate

pot să aflu unde se ascunde

ne/fireasca ta singurătate,

râsul tău de câteva secunde!

Mă întorc târziu, cu mâna goală;

zmeul plânge – viaţă de pomană;

scâncetă păpuşa mea vestală;

stă încet paingul sub icoană!

Nu mai bate Luna, nu mai bate –

poate bate mâine dimineaţă…

’tu-i amarul mamei ei de moarte,

’tu-i pelinul mamei ei de viaţă!

Citit 508 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.