Cel mai cunoscut papălapte

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* (rechizitoriu) *

Fecioarele duceau vacile să pască în zori,

când roua le mângâia gleznele pe cărare;

eu alergam pe trei cărări perpendiculare

să le tai calea şi să le umplu braţele cu flori.

Eram mort după ele, după râsetele lor

spărgându-se în ecouri prin râpi adânci,

pe dealuri cu mori de vânt; lacom şi visător,

pândeam haiduceşte, pe coate şi pe brânci.

Şi ce se mai jucau fecioarele de-a mamele

cu păpuşi din cârpă umplute cu iarbă,

iar eu salivam de foame şi de bucurie

că uită de vaci şi pot să le fur laptele.

Mic şi bleg, eram cel mai cunoscut papălapte,

dar am ajuns mare şi prost cu laptele

din vacile fecioarelor…unele au murit mici,

altele au murit mari…recunosc faptele!

Citit 616 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.