Cele mai vechi biserici creştine sunt cele de la Betleem, Nazaret şi din Ierusalim, Biserica Învierii.
Astăzi, la Sfântul Mormânt poposesc întru numele Domnului milioane de pelerini, însă pentru un Dreptmăritor creştin întotdeauna Ierusalimul pământesc va rămâne veşnica invitaţie către Ierusalimul ceresc.
Intrarea noastră în Ierusalim este o continuă rememorare şi o însoţire cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe cărările Ierusalimului, locul despre în care prorocul Zaharia (9,9) prevestise că va veni Împăratul lumii.
Acesta spune că Mesia va veni în smerenie şi va aduce pacea. Sfântul Evanghelist Matei preocupat de confirmarea celor prorocite cu sute de ani înainte ne relatează cum s-a desfăşurat Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului.
Ştim că s-a întâmplat după învierea lui Lazăr din morţi, cu şase zile înainte de pătimirea, Răstignirea pe Cruce şi Învierea Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul.
Din relatările evanghelice, Mântuitorul a parcurs drumul dintre Betania (astăzi se numeşte Betfaghe) şi Ierusalim. Betania este satul lui Lazăr cel înviat din morţi, fratele rugătoarei Maria şi al harnicei şi ospitalierei Marta.
Când s-au apropiat de Ierusalim, Iisus a trimis doi ucenici, spunându-le: „Mergeţi în satul care este în faţa noastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine… (Matei 21,1-2).
„Iar aceasta s-a făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul (Zaharia 9,9, profet care a trăit în vremea exilului babilonic, veacul VI, î. Hr.)”.
„˝Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, şi pe mânz, fiul celei de sub jug˝”… Şi chiar aşa s-a petrecut Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.
Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă cine dintre împăraţii lumeşti a intrat în Ierusalim călare pe un animal de povară, pe asină?, demonstrându-ne că o prorocire aduce după sine alta.
Numai Iisus Hristos a intrat în Cetatea Ierusalimului pe asină, în smerenie, şi instituie pacea.
Prin asină înţelegem „Biserica Sa şi poporul Său, înfiinţată la Cinzecime, ne atenţiona Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos. Prin Apostoli am fost şi suntem chemaţi şi noi în Biserica Sa, Mama noastră spirituală”.
Şi intrând El în Ierusalim, toată Cetatea s-a cutremurat, zicând: ˝Cine este Acesta?˝... Iar mulţimile ziceau. ˝Acesta este Iisus, profetul din Nazaretul Galileii˝”.
Şi intrând în Templu, Mântuitorul a înlăturat pe vânzători, a răsturnat scaunele „schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei” (Matei 22, 12).
„Casa Mea, Casă de rugăciune se va chema, dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari” (Matei 22,13).
Tot premergător pătimirii Sale, Mântuitorul după ce mustră smochinul cel neroditor, se adresează mulţimilor şi ucenicilor Săi:
„Pe scaunul lui Moise s-au aşezat cărturarii şi fariseii; deci, pe toate câte vă vor spune, faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi, că ei spun, dar nu fac…”.
Mântuitorul mustră preoţii de la Templul Vechiului Ierusalim că pun poveri grele pe umerii poporului, în timp ce „ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Şi toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni” (Matei… 23, 1-5).
Multe sunt mustrările făcute de Mântuitorul referindu-se îndeosebi la relele moravuri ale iudeilor, popor neascultător de Dumnezeu, neam capricios…
Şi noi suntem la fel, deşi au trecut două milenii, facem întocmai prin neascultarea noastră.
El mustră cărturarii şi fariseii că „dau zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen”, adică fac milostenie, dar o fac de ochii lumii, uitând virtuţile esenţiale:
„Dreptatea, mila şi credinţa, pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi…” (Matei 23, 23).
Cât de actuale sunt aceste cuvinte pline de realism şi înţelepciune. (Va urma)
Foto 1: Biserica „Tatăl Nostru” din Ierusalim
Foto 2: Vedere generală a Ierusalimului, de pe Muntele Măslinilor
