Un puști talentat, elev al unui liceu industrial în epoca de aur (n.b. viitor meșter), crede că poate patenta dacă nu înșelătoria, măcar specula literară. El scrie versuri închinate lui Eminescu cu care ar putea face o mică avere, câtă vreme profesorul de română impune ciclic elevilor săi această temă. Se descurcă atât de bine și este suficient de versatil încât dascălul (poreclit Vampirul) nu poate sesiza „stilul”. Atât de multă încredere are în el încât, după ce a făcut fără scrupule pentru arginți zeci de teme pentru alții, închină în tema proprie un poem cu versuri albe poetului fără pereche. Greșit! Complet lipsit de inspirație. Nu, în cele din urmă nu va descoperi nimeni rețeaua infracțională de scriitori de catrene, însă sistemul Multi-Level-Poetry este înfrânt tocmai de alonja lui, de superioritatea și infatuarea creatorului. Cu alte cuvinte, nota autorului de poeme trase la indigo este mai mică decât a celorlalți, plătitori cinstiți și viitori plătitori de doctorate gata scrise de alții.
Povestirea „Incredibilii meșteri ai cuvintelor”, citită vinerea trecută de Iulian Mardar, ar putea aduce aminte de elevul Dima al lui Mihail Drumeș, poate chiar de mai modernii băieți de gașcă ai lui Dan Lungu, dar izbutește doar pe alocuri să treacă dincolo de „Liceeni” lui George Șovu. Limbajul, numele personajelor, felul în care acestea apar în poveste opresc mașinăria undeva înainte de destinație.
Adi G Secară: O poveste bună, cu o construcție destul de solidă. Ar trebui însă revăzută pentru că felul în care a decis să o prezinte nu este cel mai potrivit. Există un potențial bun, dacă ne referim la firul pe care a legat această povestire. Însă felul în care a construit nu pare să fie convingător.
Carmen Cristina Neacșu: O lectură plăcută. Poate că mi-aș fi dorit ca această poveste să fie cu puțin mai veridică. Cu alte cuvinte, mi se pare că a ales să spună povestea unor băieți răi din perspectiva unui tocilar.
Anca Șerban Gaiu: Un text bun, o lectură plăcută ce mi-a amintit de vremurile adolescenței și a reușit să mă deconecteze. Iulian știe să creioneze corect decorul, să construiască personajele, iar asta a făcut ca povestirea să fie cu adevărat interesantă, ușor de citit.
Gabriel Hodor: Mie mi-a plăcut povestea și felul în care este scrisă. Are ritm, are culoare. Pentru mine a fost o plăcere să ascult.
Antoanela Mardar: Eu apreciez tocmai veridicitatea povestirii. Personajele și cadrul în care povestea se desfășoară par foarte reale, autentice. O adevărată întoarcere în timp. Îmi place și cum a construit totul, inserțiile „poetice” sunt savuroase.
Vineri, 27 noiembrie, începând cu ora 19.00, va citi subsemnatul.
