Vinerea trecută am avut parte de un recital ad-hoc Leonard Matei, care ne-a prezentat un poem aflat încă în lucru, dar care promite deja valuri și ecouri la apariția sa în peisajul poeziei românești de început de mileniu. Serenadă / fericirea are picioarele tale este un ”antipoem confesional în zona poeziei confesionale americane”, așa cum ne-a mărturisit chiar autorul.
Puternice și brutal de sincere, versurile sale împung și sfâșie voalul de frumos iluzoriu al existenței, ca niște cristale de pe suprafața unui asteroid armaghedonic. Experiența autorului poate fi una universală, fiecare dintre noi fiind, la un moment dat, ”un fluture pierdut printre aripi”. Leonard Matei ne ia cu el într-o cursă off-road, fără centuri și fără airbag-uri – ”sunt sigură că o să iei de la stră-mătușa ta ce o să-ți trebuiască/ ce-i bun/ și acolo într-un colț unde nu te vede nimeni o să plângi/ rechinul care mi-a mușcat din os a alunecat pe zăpadă din sens opus / cu aceeași lașitate cu care bărbații au părăsit sania care intra sub tir/ muștele din sala de operație și-au depus ouăle în picior/ cu vârf și îndesat/”. Asta pentru că din viață scapă cine poate, cum poate.
”Versurile acestea ar trebui să fie cât mai vizibile cu putință. Mustesc de originalitate. Își reinventează stilul, dar rămâne același Leonard Matei. Până și cuvintele triviale au o miză, nefiind gratuite și integrându-se surprinzător de bine în text. Se simte angoasa dată de amintiri recurente. E o poezie despre noi toți pentru că fiecare dintre noi se regăsește aici” (Tudor Neacșu).
”Leo e un poet cu o alonjă intelectuală deosebită. Intertextualitatea din versurile sale ridică ștacheta. Își forțează limitele, iar acest lucru nu mă surprinde la Leonard” (Anca Șerban-Gaiu).
”Leonard este un gânditor. El simte visceral anumite trăiri. Ca expresie, totuși, observ o întoarcere în anii 90. Poate că unele cuvinte au fost aruncate în luptă fără armele necesare” (Octavian Miclescu).
”La urma urmei, e un text de onestitate maximă. Nu e neapărat un poem anticalofilic, ci un atac la calofilie. Leonard nu scrie ca să ne placă. În schimb, ne duce spre textul lui, curioși, pentru a descoperi ce ne poate stârni din punct de vedere estetic și ce aduce nou sau cum ne spune ceva vechi, dar în stilul lui. Ar fi un sâmbure de episod prozaic dacă ar avea un fir narativ mai puternic” (Adi G. Secară).
”Am apreciat tonul confesiv. Mi s-a părut că am asistat la o expoziție de tablouri. Cuvintele mai puternice au fost plasate la locul potrivit, de aceea nu deranjează. Aștept cu nerăbdare întreg poemul” (Carmen Neacșu).
Azi, de la 19,00, pe pagina noastră de Facebook - Cenaclul literar „Noduri și Semne”, A. G. Secară.
