Gata, am pășit în 2021. Vaccinați sau nu. Mai mult sau nu. "Noduri și semne" a supraviețuit pandemiei, în ciuda restricțiilor. Cel mai dureros a fost că nu ne-am mai putut întâlni față în față, ca pe vremuri. Ei, ce vremuri... Dar, pentru că viața nu rămâne niciodată datoare, textele care s-au citit la ședințele online au fost, parcă, mai bine scrise decât oricând. Aceasta nu înseamnă că în anii trecuți nu au fost texte de-a dreptul fabuloase. Au fost, dar evoluția este o lege a naturii, iar noi suntem... naturali. Nu voi înșira aici numele autorilor care ne-au făcut mai frumoase serile de vineri, pentru că aș transforma cronica aceasta într-o listă. Nici nu voi da citate din creațiile domniilor lor, pentru că nu aș ști ce să aleg. Voi spune doar că omenirea ar trebui să le fie recunoscătoare, deoarece fac un lucru care cere sacrificii - timpul petrecut în fața paginii albe se înscrie aici -, fără să se aștepte la vreo recompensă în afara cuvintelor de laudă, atunci când stârnesc plăcere estetică sau emoție celor prezenți. Scriitorii sunt acei frumoși nebuni care cred că spiritul este mai important decât ultimul tip de mașină sau decât alte amăgiri din acestea. Sunt puțini, dar ei țin aprinsă speranța că, odată și-odată, spiritul va învinge materia.
Îmi aduc aminte de o întâmplare de prin anii 90 ai secolului trecut, când (încă) predam "română" la un liceu de pe la noi. Era, într-o clasă de profesională, un elev inteligent, dar rebel. I-am promis că, dacă memorează și îmi recită primele 21 de rânduri din Miorița, îi dau notă de trecere. La momentul decisiv, a recitat primele două, după care s-a oprit. Nu le știa decât pe acelea. M-am făcut că nu-i dau notă de trecere, iar el a izbucnit: "Dar la ce-mi folosește să știu Miorița?! Ce, când o să vopsesc la dublu fund, cu masca pe figură, o să mă ajute că știu poezii?!" Avea dreptate, într-un fel, așa că am folosit singurul argument care mi-a venit în minte. "În curând", i-am zis, "nu oamenii vor vopsi vapoare sau ce mai trebuie vopsit, ci roboții. Roboții industriali. Și vor face o treabă mai bună decât tine. Atunci, în acel moment, singura diferență dintre tine și ei va fi că tu poți să reciți din Miorița". Aș vrea să pot spune că i-am schimbat, astfel, viața, dar adevărul e că nu știu ce s-a mai întâmplat cu el, pentru că în următorul an mi-am schimbat locul de muncă.
Într-o lume din ce în ce mai materială, mai biologică, un cenaclu literar este un refugiu. Puține lucruri se pot compara cu spectacolul oferit de crâmpeiele de suflet care răsar dintr-un rând așternut pe hârtie. Și ne dorim să avem cât mai mulți spectatori în sală.
Vineri, 8 ianuarie, în direct pe pagina noastră de Facebook, eu.
