Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
1 comentariu

Petru Todoran, Cronicile Combinatului, oameni şi fapte, II, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2020


„Trecutul nu este atât de departe!” exclamă scriitorul Petru Todoran la sfârșitul acestei cărți, marcată și ea de pandemia care a influențat întreaga omenire, mai mult sau mai puțin. Carte deosebită, cu muncă de echipă, despre care am mai scris în această pagină, când a apărut primul volum. La sfârșitul acelei cronici mă întrebam „dacă ar fi viaţa aceasta să se repete, oare eroii acestei cărţi, deveniţi, iată, personaje, ar repeta viaţa lor? Eterna reîntoarcere ar căpăta un alt răspuns decât în cazul lui Nietzsche?”

Probabil mulți dintre eroii (care și contribuie la rememorarea faptelor de arme, pardon, de muncă, și la scrierea lor. totuși un capitol este „Carnete de front”!) lui Todoran ar vrea, cel puțin în ceea ce privește Epopeea Combinatului, o eternă reîntoarcere, deoarece chiar nu este de ici de colo să creezi o lume! Deoarece aceasta s-a întâmplat: oamenii au demonstrat că pot fi prometeici, că pot da naștere la o lume nouă!

Practic, se începe cu „Durerile facerii” (numele primului capitol), unde este personaj… secundar chiar Nicolae Ceaușescu, la o mare „festivitate triumfalistă din piața Casei de Cultură a Sindicatelor”! La care se adaugă un ministru, Agachi și primul secretar Constantin Dăscălescu! Portretul ultimului se schițează rapid: „… era un tip foarte iscoditor, nici el nu accepta pe nemestecate orice. Poate că se autoinstruise să se conformeze liniei partidului, dar i se cam dusese vestea de om exigent.” (p.5) Care petrec, dar iau și decizii în Pădurea Gârboavele, cu bucuria… de la un botez… al focului, în 1968. Mai exact, 18 iunie 1968. Ziua Mitingului inaugural, o zi de marți...

Revin ca personaje, și în acest al doilea volum, care vor să (re)stabilească Adevărul și implicit Istoria Ștefan Prică, George Mârzac, Mihai Chiculiță, Emil Ceangă, foști directori…

Și Imaginea se naște și ea, imaginea de început de Lume sau de cucerire a unei planete aproape necunoscute:

„Excavatoare, buldozere, basculante grele decopertând platoul arid, cu imagine de bărăgan neproductiv, mutând milioanele de tone de pământ macroporic pentru a face loc unor foraje în care se vor înfige pilonii Franky. Aceste lucrări marchează începutul durerilor facerii, ele sunt niște lucrări ce se pot asemui operațiilor chirurgicale pe o suprafață de corp omenesc căreia i se va da un nou aspect estetic. Nu există înfrumusețare fără durere!” (p.8)

Din „confruntările” dureroase ale directorilor diverselor sectoare ar rezulta că, de fapt, au fost mai multe... nașteri: construcția propriu zisă, începerea producției ș.a.m.d. Iar bebelușul nu putea fi decât cel mai frumos, declanșându-se „noua bătălie a României Socialiste pentru oțel”... (p.16)

Cititorul află amănunte despre această „revoluție industrială” urmărind dialogurile vii ale personajelor, dar deseori încărcate de detalii tehnice care aduc partea lor de lumină nestilistică… Dar aici, scriitorul, pe care îl știm ca pe un talentat autor de romane istorice tradiționale (în acești din urmă ani, de pildă, a mai publicat și „Coroana de martir”, „Pazvan Oglu - băiatul cel rău din Balcani” și „Furtună la Dunărea de Jos: Nicolae Mavrocordat, un fanariot cărturar”), este prins între ciocan și seceră, pardon, nicovală, pardon, furnal, mai exact între eroi și zei ai Olimpului gălățean și lasă esteticul în seama judecății muzei Klio! Dar totuși el este „Cronicarul”, Meșterul Manole al epopeei mănăstirii siderurgice (Meșterul este menționat la pagina 176, deși sunt exprimate acolo și rezervele despre această baladă fatalistă), care își poate permite din când în când să o zică pe limba lui, pre experiența lui și a oamenilor săi dragi:

„-...Istoria aceasta a domniilor voastre îmi aduce în fața ochilor memoriei chipul unui simplu subinginer specialist în cultura viței de vie și în fabricația complexă a vinurilor, tatăl soției mele, care întotdeauna ni se adresa cu aceste cuvinte: Nu veniți la mine după sfaturi. Eu am încredere în voi. V-am dat la școlile cele mai înalte, ați învățat 16 ani și ați luat note bune. Răspunsurile la toate întrebările voastre sunt acolo, în capetele voastre. Așa cum eu am încredere în voi, tot așa trebuie să aveți și voi încredere în puterile voastre!

Petru Todoran este diplomat, are umorul fin, aș spune de ardelean, dacă, după atâția ani, nu aș fi sigur că este de gălățean mândru de realizările sale (acum și literare), îmblânzește în cele din urmă Materia și materiile (textele colaboratorilor), scrie și epopee în epopee („Epopeea Slebing” și „Examenul Slebing”, apelând, p.175, la versurile lui Homer: „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul…”), pentru dinamizare și acuratețe insistă și pentru „evenimentele nedorite”, dar și pentru „poveștile” unor noi „personaje”, care nu apăruseră în prima parte, Simfonia (literară a) Combinatului prinzând ton și armonie, chiar dacă se poate cânta și despre muzică atonală și, se pare, ne vom îndrepta către o tetralogie pe care o putem compara, păstrând anumite proporții… tehnice, cu „Inelul Nibelungilor” unde avem un nou Richard Wagner, care are zeii, gnomii, uriașii și oamenii săi, cu dragonii săi, războaiele sale (și cu Noul Stat):

„Nu vă gândiți de pe acum, oameni buni, că tot ce ați muncit în cei douăzeci de ani de la prima cupă de pământ excavat va fi etichetat, foarte curând, ca niște mormane de fier vechi care aduc, zilnic, găuri de câte un milion de dolari americani bugetului țării. Că se va alege praful și pulberea… Dar până atunci mai avem de înscris în file de letopiseț câteva pagini (...) despre o schimbare radicală de concepție a muncii, a roadelor muncii, care trebuie să poarte, foarte important, în conținut, profit, da, mult profit și nu pierderi! Cumpărătorul ocazional, peste mai puțin de zece ani, nu va accepta să i se bage pe gât, cu sila și mai pe nimic, un ditai combinat care nu produce profit! Drept care, domnilor cumpărători, vă oferim cu generozitate scutirea de impozitul pe profit timp de cinci ani, în răstimpul necesar ca să faceți ceea ce știți să faceți, ca niște capitaliști remarcabili, adică aducerea pe linie de profit a acestui dezastru economic pe care, iată, statul român nu este competent să-l managerieze corespunzător. Luați-l voi, și să fie de sufletul...” (p.318) Sacră Ironie!

În cele două planuri ale construcției livrești ne oprim la iulie 1982, o vară la fel de fierbinte ca în 1968, dar și la ciudatele Sărbători pascale ale anului 2020, cu toate restricțiile sale, cu „pustiul distanțării sociale”!

Va urma „Amurgul zeilor”?

Citit 2241 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2021 00:42

1 comentariu

  • postat de jorpalica Vineri, 26 Februarie 2021 11:24 89.39.81.*** Link la comentariu
    0
    7

    Ma gandesc dupa ce o sa citesc cartea ,sa incep a scrie si eu una ,despre durerile otelarilor ,cu care am muncit cu care am trait si cu care am produs in 35 de ani milioane de tone de otel Carora le-am pierdut urma .In lumea larga.Si nu stiu daca mi-ar ajunge o viata sa pun in lumina ,vieti de oameni,cu dureri cu bucurii,cu frumusete,amuzament,cu haz de necaz in zilele bune si mai ales cele grele sau foarte grele care in timpul durerilor facerii si post facere erau mai dese decat cele bune .Fiindca erau o adevarata lupta .Cu otelul,cu noi insine ,cu sistemul,cu viata.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.