Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" POEM în/din PĂDURE (pastel urgent)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

(!) ne-am întâlnit în inima pădurii -

mânca o căprioară şi plângea -

era-ntuneric, foarte întuneric:

(ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea (!)

(!) şi s-auzea doar pulsul veşniciei

prin horpăiala lupului flămând,

şi - printre ramuri - steaua căprioarei

stingându-se aproape de pământ (!)

(!) [ce lup hulpav... parcă-i poetul care

s-aude şi acum în depărtare]!

(!) e gata căprioara, gata-i steaua

aprinsă-ntr-un demult, ca într-un vis -

văd numai ochi de lup umplut cu viaţă

şi cu blândeţe de-animal ucis (!)

(!) eu tac, el tace - ni s-aude plânsul -

împuşcă-mă - îmi zice - sunt ne/tot (!)

fâl-fâl, fâl-fâl - o pasăre de pradă

mă roagă dinspre cântec să nu pot (!)

(!) [(de)scriu acest poem în carne vie

şi cred c-aşa (nu) trebuie să fie] (!)

Citit 7603 ori Ultima modificare Vineri, 11 Iunie 2021 21:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.