A încetat din viață sculptorul Dan Mateescu

A încetat din viață sculptorul Dan Mateescu
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pierdere grea pentru cultura gălăţeană. În dimineața zilei de 9 iulie, a încetat din viață sculptorul Dan Mateescu, membru al Filialei Galați a U. A. P. R., personalitate marcantă a statuarei din România, autor al multor monumente amplasate în Tecuci și în alte localități din judeţ şi din țară.

Artistul s-a născut la 8 aprilie 1943, la Moineşti. A absolvit Liceul de Artă din Iași și Institutul de Artă din Iaşi, secția Sculptură, în 1973. A fost profesor la Clubul Elevilor din comuna Liești timp de 18 ani, la Clubul Elevilor din Tecuci și apoi, până la pensionare, muzeograf la Muzeul Mixt din Tecuci, oraș în care a trăit după absolvirea facultății.

De-a lungul anilor, și-a organizat mai multe expoziții personale, la Tecuci (1979, 1982, 1988, 1990, 1992, 1996, 1998,  2008, 2010, 2013), Suceava (1982), Bucureşti (1982), Galaţi (2002, 2006), Brăila (2003), Ploiești (2011). A participat la numeroase manifestări colective de profil, în Galaţi, Focşani, Bacău, Chişinău, Bârlad, Vaslui, Botoșani, Piatra Neamț, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Iași, București.

Lucrările sale de artă monumentală se găsesc la Tecuci (Bustul lui Mihai Dimitriu, Bustul scriitorului Calistrat Hogaş, Bustul folcloristului Tudor Pamfile, Bustul Elenei Doamna, Monumentul Cercetaşului, Bustul scriitoarei Natalia Negru, zece busturi reprezentând personalităţi tecucene, amplasate în Parcul "Alexandru Ioan Cuza", Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Bustul Cocuței Conachi, Bustul lui Theodor Cincu), Lieşti (Statuia luptătorului dac, Bustul lui Anghel Saligny), Ţepu (Bustul lui Tudor Pamfile, Monumentul Eroilor), Buciumeni (Regina aerului - Smaranda Brăescu, Monumentul paraşutismului), Munteni (Bustul lui Costachi Conachi), Poiana (Decebal), Iveşti (Relieful Ştefan Petică, Bustul scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu), Munteni (Bustul preotului-poet Alexei Mateevici), Umbrărești (Bustul lui Ștefan cel Mare), Smulți (Bustul sculptorului Grigore Patrichi-Smulți), Stănişeşti-Bacău, Podu Dâmboviţei, Chişinău.

S-a afirmat şi în domeniul teoriei şi istoriei artei, prin publicarea unor interesante studii.

Sculpturile lui Dan Mateescu sunt axate pe generoasa temă a maternităţii, evocă voievozi și domnițe din istoria Moldovei, dezvoltă într-un întreg ciclu motivul "scării" sau îşi au sorgintea în tehnologia populară şi în diferite obiecte cu caracter etnografic.

Prin încetarea din viață a lui Dan Mateescu, orașul Tecuci, Filiala Galați a U.A.P.R. și cultura gălățeană suferă o grea pierdere. Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească sufletul în Împărăția Sa!

Citit 2269 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iulie 2021 19:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.