Vasile Ghica, "Cocuța Conachi: eseu despre eroina din umbră" și "Tecuciul în ipostaze ilustre"
*
Două cărți deosebite propune cărturarul Vasile Ghica, la un an după împlinirea unei frumoase vârste, 80 de ani, în care a dovedit de atâtea ori ce înseamnă să fii un om de cultură deplin, un dascăl minunat, un patriot cum puțini sunt… Din perspectiva receptării cărților sale, a avut și dascăli buni pentru patriotismul său autentic, cum a fost Ecaterina Conachi, a cărei carte, dedicată faptelor sale, care au pus una dintre pietrele de temelie ale statului modern România, a ajuns la o nouă ediție, "revăzută și adăugită"... Pagini despre "eroina din umbră" sunt și în cartea „Tecuciul în ipostaze ilustre”, carte cu o regie inedită, autorul fiind supus „tirului de întrebări” ale unui alter ego, interviurile rezultate fiind unite în capitole după cum urmează: „Tecuciul, în ipostaze ilustre” (în loc de prefață), „Oraș al Unirii Principatelor”, „Oraș Erou”, „Nasc și la Tecuci oameni”, „Sufletul Cercetășiei românești”, „Tecuciul, Areopag al aforiștilor români de pretutindeni”, „Mica Vienă”, „Leagănul aviației române” și „Gânduri spre mai bine”. Pledoariile sale sunt demne de un avocat al… „Orașului Unirii Principatelor”, încercându-se, cât se poate de convingător, să i se dea Tecuciului un statut apropiat de cel al Focșaniului, fapt care ar aduce „titluri, emisiuni TV în direct, prezența celor mai mari politicieni (...) Am fi vizitați anual de cele mai înalte personalități ale țării, chiar dacă nu le vom putea oferi, deocamdată, paradă militară. În 2-3 ani, va fi reabilitat, sperăm, Conacul de la Țigănești, iar manifestările de la 24 ianuarie pot fi transferate acolo, unde sunt condiții să participe mii de locuitori din această zonă a țării. Am încinge cea mai mare Horă a Unirii, după cea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Orașul nostru ar dobândi strălucirea meritată. Nu ne-ar mai căuta nimeni prin Republica Moldova! Să nu ne îmbătăm, însă, cu iluzii. Dar, indiferent ce vor hotărî aleșii noștri, eroina trebuie ajutată să intre adânc în conștiința națională, deoarece a schimbat destinul poporului român. Îi rugăm pe părinți și pe dascăli să le vorbească necontenit tinerilor și celor mici despre curajul și sacrificiul ei. Cei în drept să facă demersuri ca această vrednică icoană să-și găsească locul meritat în manualele școlare și în tratatele de istorie. Să invităm scriitori, artiști plastici, oameni din televiziuni și cinematografie, care să ducă spre nemurire chipul și faptele eroinei noastre. Să nu uităm că popoarele care nu-și cunosc și nu-și prețuiesc trecutul nu au niciun viitor.” (p.42)
Se poate spune că Vasile Ghica este un visător frumos, dar adevărul este că triunghiul, dacă nu chiar patrulaterul Focșani-Galați-Mânjina-Tecuci are importanța sa deosebită, împreună cu personalități precum Al.I.Cuza, Costache Negri, Cocuța Conachi, evident, în crearea statului modern, putând fi, într-adevăr, organizate evenimente deosebite, cu ecou național, în aceste locuri, în a treia decadă a lunii ianuarie.
Demonstrația „verbală” o întărește pe cea practică (nu vom insista aici asupra activităților concrete ale lui Vasile Ghica), pentru „Orașul Erou” argumentându-se așa: în Primul Război Mondial, „în vara anului 1917 în Tecuci erau mii de răniți, morți, printre care și cercetași, refugiați. Bombardamente, foamete, tifos. Dacă pompierii tecuceni nu salvau de la incendii trenurile cu alimente și muniții, victoria de la Mărășești ar fi fost incertă. Frontul celei mai mari bătălii din istoria modernă a României a fost condus de la Tecuci.”
Istoria pe care o propune Vasile Ghica este și una culturală. Sau, poate, mai ales una culturală: de la Costache Conachi, dacă nu ne gândim și la Ștefan cel Mare (al cărui bust de trei tone așteaptă caragialește un postament printr-un misterios loc tecucean), trecând pe la Iorgu Iordan, Ion Petrovici, Calistrat Hogaș, Tudor Pamfile, Ștefan Petică, Alexandru Mironescu, Smaranda Brăescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Gheorghe Petrașcu, la C.D.Zeletin sau la familia Nicoleta și Doru Eugen Pelin, ca să dăm doar câteva nume, se subliniază rolul acestor personalități în dezvoltarea culturii, în procesul de modernizare, de europenizare în sens foarte larg.
La urma urmelor, Vasile Ghica militează sui generis pentru un „pașoptism continuu”, o revoluție decentă perpetuă (și la nivel de… provincia magna!), oarecum după modelul lui Adrian Marino, care, într-o pledoarie pentru… neopașoptism, spune că mesajul acelei generații întemeietoare, în ciuda unor enorme obstacole, „necesar a fi mereu reamintite și permanent subliniate - rămâne în continuare o necesitate obiectivă imperioasă a modernizării, europenizării și democratizării postcomuniste.” Deoarece, arată în alt loc, în 1998 (de fapt tot în revista „Mozaicul”): „Ideea europeană funcționează în mod unitar în toate țările românești, cu particularități specifice, dar în cadrul aceluiași sistem de gândire. Modul cum românii descoperă, adaptează și formulează propria lor imagine despre «Europa», printr-un act de adeziune spirituală spontană, constituie însuși modul de funcționare a acestui «model european».” Dacă nu ești atent la epocile la care se referă Marino, nici nu ai zice că s-a… asfaltat destul și din România… eternă.
Întorcându-ne la istoria culturală, înțelegi și apropierea de capitala Austriei, când se transmite un mesaj menționatei familii Pelin, dar de fapt întregii elite actuale, reale sau nu, în cazul unora dintre cei pierduți în „tuturor”: „familia Pelin sunt niște visători de marcă rătăciți într-o lume fascinată de pragmatism și schimonosită de setea îmbogățirii grabnice. Dacă inițiativele acestor iluștri concetățeni se vor bucura de o receptivitate corespunzătoare din partea tuturor, Tecuciul va deveni, cu adevărat, o Mică Vienă.”
Un alt mesaj, esențialmente pedagogic, printre ultimele, adresat celor tineri, emoționează (cum reușesc, de fapt, ambele cărți, un mare merit fiind acesta!): „Cultura îi ajută pe tineri să-și fundamenteze caracterul, personalitatea și să-și găsească mai ușor un drum în viață. Despre 70% dintre profesiunile care vor fi practicate peste două decenii nu știm nimic. Dar pentru cei cu un orizont spiritual bogat șansele de a depăși aceste dificultăți vor fi mai mari. După cum se derulează evenimentele economice astăzi la noi, încă mulți români vor fi nevoiți să-și găsească un loc de muncă pe alte meridiane. Dacă vă veți număra printre ei, deși ideal ar fi să faceți voi din România o țară locuibilă, în limitele normalității, să nu mergeți doar la cules căpșuni și sparanghel, ca până acum. Să găsiți soluții de redobândire a demnității naționale purtate cândva în lume de strămoșii noștri.” (p.160)
Bref, două cărți demne despre… viitor!
