Reflecții despre „relația Eului liric cu Lumea și Universul”

Reflecții despre „relația Eului liric cu Lumea și Universul”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Viorel Dinescu: „Armistiții literare”, Editura Academiei Române, București, 2021

*

Mai întâi câteva coordonate legate de apariția noii cărți (de eseuri), „Armistiții literare”, a scriitorului Viorel Dinescu, volum ce îi are ca referenți pe acad. Mihai Cimpoi și pe criticul Theodor Codreanu. Pe ultima copertă, sunt prezentate succinte opinii aparținând lui Eugen Barbu („Nu vreau să fac nici un pronostic, dar Viorel Dinescu ne va oferi mari surprize, pentru că își ia arta în serios, pentru că veghează la acuratețea poeziei sale, pentru că e încărcat de rigori, îndeplinind astfel condițiile unui liric rar.”) și Fănuș Neagu („Îmi face impresia că Viorel Dinescu scrie poezie așa cum ar plimba un câine pe malul mării, sau un cal pe mijlocul fluviului, în amurg. Să scrii poezii pentru a asculta tăcerea vuind. Ce poveste de poveste...”). Acestor succinte și „grele” de sensuri definiții lirice, avându-l drept subiect pe autorul de față, i se adaugă o mai amplă întâmpinare critică, semnată de Mihai Cimpoi. O transcriem și pe aceasta deoarece ne deschide un necesar orizont de înțelegere a lucrărilor din prezenta carte: „Viorel Dinescu, cunoscut poet care scrie la modul intelectual al Lirei, precum s-a spus despre Ion Barbu, eseist și cronicar literar. Împăcând în poezia sa filonul rațional și afectiv, adică ceea ce în limbaj savant numim ratio și emotio, Viorel Dinescu cultivă în spiritul modernității interferența genurilor și formula simbiotică a discursului liric și discursului intelectualizat. Multe din poeziile sale se prezintă ca niște eseuri, în care cu mijloace specifice ale imaginarului mitopo(i)etic reflectează asupra relației Eului liric cu Lumea și Universul. Un merit deosebit al eseistului Viorel Dinescu este cuprinderea întregului spațiu cultural românesc, a operei unor scriitori basarabeni și nord-bucovineni care fac parte din literatura română pe care George Călinescu o considera „una și indivizibilă”. Eseurile sale denotă inteligență, spirit analitic, nerv publicistic, erudiție și merită să apară la Editura Academiei Române.” 

Cartea oferă 13 eseuri dispuse pe 213 pagini, lucrări în care redescoperim nervul polemic al poetului, spiritul adesea incomod în care-și desfășoară ideile, frumusețea gândirii critice asupra lumii lirice. Și nu numai. Frazele cu care își țese judecățile sunt întru totul drepte, fără înțelesuri piezișe, de unde și satisfacția intelectuală indusă în cititorul avizat. Evident, place o astfel de compoziție semantică, place și seduce în același timp. Nu de puține ori îndrăgostitul de matematică Viorel Dinescu, ins care coabitează sublim cu poetul cu același nume, simte nevoia să ne „explice” minunata relație ce există între știință, filosofie și artă. Iată un citat din eseul ce deschide volumul, „I. Eventuale premise”: „Esențialmente diferite ca mijloace de investigație, Matematica și Poezia exercită asupra celui ce încearcă să le pătrundă, cu bună-credință și modestie, arcanele secrete, o fascinație asemănătoare. Poezia pare de la bun început mai credibilă întrucât ea se folosește de imagini și simboluri, aparținând unui limbaj uzual, de mai largă circulație. Dar și matematica, atunci când iese din zona ancilară a unor contabilități cotidiene ne poate oferi o imensă și ciudată panoramă a unor linii teribile și scânteietoare, în care rigoarea cea mai absurdă se conjugă cu o libertate de gândire aproape nebunească.”

În bună măsură eseurile din carte sunt instructive, în sensul că doresc să comunice adevăruri despre oameni celebri, talentați, înțelepți, și implicit despre opera lor, lucruri ce au menirea să ridice cota de cunoaștere în domeniu a cititorului. Și, paradoxal, acest ton imprimat lucrărilor ale sale nu le transformă în lecții, în material didactic, ci, grație stilului folosit, le face ușor de asimilat, de o frumusețe aparte, cu real câștig mental pentru lector. Aș zice chiar că adesea ni se oferă micromonografii ale celor asupra cărora se apleacă gândirea, analiza și nu în ultimă instanță dragostea  autorului. Da, m-am exprimat exact, deoarece știuta și folosita maximă „Unde dragoste nu e, nimic nu e” – în fapt, zicerea Apostolului Pavel – este perfect valabilă și în lumea scrisului. Iar Viorel Dinescu alcătuiește eseurile sale din dragoste pentru ceea ce au creat niște uriași ai gândirii și artei, măreția lor referindu-se la anvergura creației sau doar la circulația în plan universal a numelui!

Spuneam mai sus că autorul ne oferă în carte (și) micromonografii. A nu se înțelege de aici că respectiva abordare ascunde intenții pur laudative la adresa unor scriitori cel puțin notorii, dacă nu chiar celebri. În eseul „XI. Narcis” este nu doar prezentat, ci analizat, luat la descusut, cum se spune mai neacademic, Paul Valery. Se pleacă în acest demers de la următoarea premisă: „Lăsând la o parte speculațiile nefericite ale biografilor de curte, creația poetică a lui Paul Valery este jalonată de următoarele date principale: 1917 (la 48 de ani) debut în reviste cu „Tânăra Parcă” (și succes fulgerător); 1920, apare primul volum „Album de Vers Anciens”, iar în 1922, ultimul, intitulat  „Charmes”, în care își adună versurile din ultimii cinci ani. Și cu asta activitatea sa poetică s-a terminat. În 1925, după cinci ani de la apariția în volum, este ales membru al Academiei Franceze (!) în locul lăsat vacant de Anatole France. Avem de-a face, deci, cu o promovare cu totul neobișnuită (căci opera poetică valeryană este la fel de restrânsă ca a maestrului său Mallarme), care nu se explică decât prin valoarea deosebită a creației sau prin eficacitatea relațiilor sociale. Vom încerca să ne lămurim.” Urmează o analiză „la sânge”, în care, e limpede, se simte și acea dragoste, despre care, de asemenea, aminteam anterior, dar mai ales iese în evidență dragostea pentru adevăr. Adevărul estetic și uman. Viorel Dinescu desfășoară un demers analitic întru totul deosebit, exact și credibil, exprimat printr-o țesătură abilă, amplă de argumente critice menită să-i definească, să-i contureze portretul artistic, chiar ascunzișul sufletesc al celui numit ”Narcis”.

Ceea ce impresionează în acest eseu și în multe altele din această carte este aptitudinea autorului de a dovedi că înțelege subtilitățile actului artistic, de unde și forța de a le analiza profund, ca un veritabil critic. Poate chiar mai mult decât un specialist, deoarece autorul cărții de față nu se sfiește să spună pe șleau ce gândește, chiar dacă opiniile sale sunt dincolo/alături de cele „oficiale”. În încheiere, nu pot decât să salut noua carte a scriitorului Viorel Dinescu, apariție care oferă cititorilor săi șansa de a cunoaște profunzimile analitice ce însoțesc, poate chiar determină, ampla sa operă poetică.

Citit 767 ori Ultima modificare Joi, 18 Noiembrie 2021 23:50

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro